Minoră româncă obligată de mamă să se prostitueze în Sicilia: Viorel Frișan eliberat din închisoare

Judecătorul pentru investigațiile preliminare din Palermo, Guglielmo Nicastro, de la Tribunalul din Palermo, a absolvit de orice vină pe românul Viorel Frișan care era acuzat de viol într-un oribil caz în care o minoră româncă de numai 13 ani era obligată să se prostitueze chiar de mama sa.

Frișan a fost arestat de carabinierii din localitatea Sciacca, provincia Agrigento (Sicilia) în data de 11 martie 2019 alături de mama fetiței, o femeie de origine română și patru italieni: Pietro Civello, 60 anni rezident în localitatea Gibellina, Calogero Friscia – 25 de ani, Vito Sanzone – 43 de ani și Vito Campo – 69 de ani, rezident tot în Menfi, ultimii trei fiind rezidenți cu toții în localitatea Menfi.

Acuzațiile care se aduceau românului și celorlalți bărbați italieni arestați la acea dată erau de viol asupra unei fete românce de numai 13 ani care era obligată de mama sa să prostitueze, cerându-le clienților între 30 și 200 de euro, în funcție de „prestația” dorită, relatează ziarul local Grandangolo Agrigento.

Ancheta a început în anul 2017, după ce o patrulă a carabinierilor, în cadrul unui control de rutină pe Strada Statală 624, în dreptul localității Sambuca di Sicilia din provincia Agrigento, a oprit o mașină la bordul căreia se afla un bărbat italian de 60 de ani, originar din localitatea Gibellina și o minoră de 13 ani.

Suspicioși în privința celor declarate de bărbatul italian cu privire la prezența minorei în mașina sa, cu care nu avea niciun grad de rudenie, carabinierii au decis să aprofundeze investigațiile și i-au condus astfel pe cei doi la unitatea de carabinieri din localitatea Menfi, unde minora era rezidentă. După ce l-au interogat pe bărbatul de 60 de ani, carabinierii au înțeles atunci că acesta ar fi dus-o pe minoră la o stână din apropierea localității Gibellina unde doi bărbați, neidentificați încă la acea dată, au abuzat sexual de fată, iar totul se pare că ar fi avut loc cu acordul și buna știință a mamei fetiței de 13 ani, o femeie română.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pentru a scoate la iveală însă crunta realitate în care minora româncă trăia în acea perioadă, anchetatorii au fost nevoiți să investigheze până în luna martie 2019, prin interceptări telefonice și prin urmărirea persoanelor suspectate, putând astfel să adune destule probe care au permis arestarea celor 6 persoane implicate.

Dovezile adunate în cursul anchetei au scos la iveală că minora era obligată de mama sa și de Pietro Civello, prin amenințări constante cu moartea, să întrețină raporturi sexuale cu celelalte persoane arestate în schimbul unor sume între 30 de euro și 200 de euro, aceste abuzuri având loc fie în casele celor arestați, cât și în stâna care aparține lui Civello.

Mărturia depusă de minoră, care a avut loc în prezența unor psihologi specializați în astfel de cazuri, a fost foarte importantă și esențială pentru a duce la bun sfârșit ancheta. Fetița a descris cu o foarte bună precizie locurile unde au avut loc aceste abuzuri, iar anchetatorii au avut posibilitatea astfel să adune probe biologice, atât de la victimă cât și de la persoanele acuzate, probe care ulterior au confirmat toate aceste acuzații.

Cu toate acestea, în mărturia sa, minora a exclus orice tip de abuz sexual sau violență din partea conaționalului său, Viorel Frișan, indicând în același timp un alt bărbat neidentificat încă, dar care anchetatorii știu doar că se numește „Fiorello”, ca fiind și el unul dintre autorii acestor abuzuri asupra sa, mai precizează sursa citată.

Viorel Frișan, absolvit de orice vină în cazul minorei românce obligată de mama sa să prostitueze în Sicilia. Sursa foto: GrandAngoloAgrigento.it

Judecătorul, în acord cu procuratura din Palermo, a decis astfel eliberarea lui Viorel Frișan din închisoare și acum se așteaptă data de 9 septembrie 2019, când un expert în psihologie va stabili dacă mărturia minorei românce este în conformitate cu realitatea.