Un șofer român în vârstă de 59 de ani a fost găsit mort vineri, 30 aprilie, în cabina camionului său, la Ravenna. Bărbatul avea în jurul gâtului un cablu de plastic folosit de obicei în domeniul electricității. Medicul legist este de părere că bărbatul a decis să își pună capăt vieții, dar anchetatorii continuă cercetările pentru a exclude ipoteza crimei.
C.M., inițialele victimei, locuia la Sassuolo, în provincia Modena, împreună cu familia sa. Alarma a fost declanșată în jurul orei 12:30 de către un trecător. Șoferul român se afla pe scaunul pasagerului din interiorul camionului parcat pe Via Bondi, chiar în spatele moscheii și adiacent unui câmp mărginit de copaci.
La fața locului au sosit echipajele medicale de la 118, poliția, procurorul șef Daniele Barberini și procurorul de serviciu Monica Gargiulo. Medicul legist, după inspecția inițială a trupului neînsuflețit, a fost de părere că moartea bărbatului român a survenit în urma unui gest voluntar.
În cabină, la un prim control, nu existau semne de violență și toate obiectele erau la locul lor. Este evident că în cazul în care bărbatul ar fi fost atacat de cineva, într-un spațiu atât de mic, în încercarea de a se apăra manevrele defensive ar fi lăsat semne pe scaune, ferestre și diverse obiecte. Dar nu s-a găsit nimic deosebit, în ciuda faptului că anchetatorii au cercetat vehiculul în amănunt. Există încă multe amănunte de clarificat și nu se exclude ipoteza crimei. Investigatorii au controlate terenul din jur și au preluat imaginile surprinse de camerele de luat vederi din zonă.
Printre ultimii oameni care l-au văzut pe conaționalul nostru în viață sunt clienții unui bar-pizzerie din apropiere. Bărbatul, potrivit martorilor, a mers acolo joi seară să cumpere o pizza pe care să o mănânce în cabină înainte de odihnă. Ceea ce s-a întâmplat în continuare rămâne deocamdată un mister.
Durere fără margini în Italia la înmormântarea Ștefaniei și a celor trei copii ai săi
Un italian s-a mutat în România și lucrează ca șofer de autobuz. „Aici e mai bine”
Durere și omagii emoționante în Italia la înmormântarea Andreei Rabciuc
Român care călătorea cu autocarul, dispărut în Italia fără urmă
Mamă româncă și cei trei copii morți în Italia. Apelul familiei îndurerate
Tragedie cumplită în Italia: Trei copii români și mama lor, morți în urma intoxicării cu fum
Lumânări și lacrimi în Italia, în amintirea româncei Andreea Rabciuc
Badantă moldoveancă, ucisă în Italia de o mașină. La volan se afla un avocat italian
Vânt puternic în Italia, un avion nu a reușit să aterizeze
O româncă din Italia a scris o emoționantă carte dedicată badantelor