Moartea bruscă şi neaşteptată a unei tinere românce din Italia, găsită fără viață pe canapea

O româncă în vârstă de numai 37 de ani, rezidentă la Roma, a fost găsită decedată în casă marți, 11 aprilie, de partenerul ei de viață, informează Roma Today.

Potrivit primelor informații, conaționala noastră a murit pe canapeaua casei sale, după ce i s-a făcut brusc rău și nu a mai avut timp să ceară ajutor.

Locuia în zona Collatina – Colli Aniene, într-un apartament de pe via Igino Giordani, împreună cu un bărbat italian în vârstă de 55 de ani.

Trupul neînsuflețit a fost găsit în jurul orei 19:30, de concubinul care a anunțat imediat autoritățile. Femeia era complet îmbrăcată și casa a fost găsită în ordine, nu ar fi semne de intrare forțată la ușă și ferestre.

La fața locului s-au prezentat carabinierii și personalul medical de la 118. Nimeni nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața, românca era decedată în momentul în care a fost descoperit trupul.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Carabinierii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza decesului. Probabil un stop cardiac a pus capăt vieții femeii, dar nu este exclusă nicio altă ipoteză.

Cadavrul a fost încredințat medicului legist pentru verificările necesare. Este posibil să fie dispusă autopsia.

Distribuie acest articol