Muncitor român, mort în Italia într-un canal. Intrase să verifice o conductă de apă

Ancheta în cazul muncitorului român Mihai Ungureanu, în vârstă de 43 de ani, mort în luna iulie în Ailano, localitate din provincia Caserta (Campania), este în plină desfășurară și a scos la iveală detalii importante.

Trei persoane, printre care și un consilier de la primăria din localitate, sunt cercetate pentru moartea românului nostru, informează ecaserta.com.

Muncitorul român a intrat într-un canal pentru a repara o conductă de apă și a murit în urma expunerii la gaze de sulf

El a intrat într-un canal situat pe via Vicinale Casarini, în jurul orei 19:00 din data de 6 iulie, pentru a verifica unele scurgeri de apă semnalate anterior de localnici. La un moment dat, nu a mai dat semne de viață.

A fost necesară intervenția pompierilor, care au venit de la secția din Piedimonte Matese, pentru a-l scoate pe bărbatul român din canal.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Conform informațiilor adunate de carabinieri, Mihai Ungureanu a murit din cauza inhalării gazelor de sulf, emanate de o sursă naturală de sulf din zonă.

Se pare că bărbatul român a intrat într-un canal de scurgere, unde în doar câteva minute a fost copleșit de emisiile toxice.

În centrul anchetei se află acum circumstanțele care l-au dus pe român în acea zonă periculoasă și pentru cine lucra el în acel moment.

Un consilier de la primărie și alte două persoane sunt investigate, Rosino Cappelli, un antreprenor de 56 de ani din Vairano Patenora și Giovanni Imbroglia, de 47 de ani, presupusul organizator al intervenției.

Autoritățile sunt determinate să afle cum a fost posibilă o asemenea tragedie.

Distribuie acest articol