Muncitor român, mort la muncă în Italia. Un tractor s-a răsturnat peste el

Un tragic accident agricol a avut loc în după-amiaza zilei de joi, 25 ianuarie 2024, în localitatea Caiazzo, situată în provincia italiană Caserta din Campania, unde un tractor s-a răsturnat în câmpurile din zona San Giovanni e Paolo.

La volanul tractorului se afla un muncitor agricol român în vârstă de 48 de ani, identificat cu inițialele S.B., care și-a pierdut viața în urma incidentului.

Conaționalul nostru, care era rezident de mult timp în localitatea Formicola din aceeași provincie menționată mai sus, se afla la muncă pe un teren agricol când s-a produs nefericitul eveniment.

Echipele de intervenție medicală s-au deplasat rapid la locul accidentului, dar, din nefericire, nu au putut decât să constate decesul bărbatului român.

Autoritățile au demarat o investigație pentru a determina circumstanțele exacte ale accidentului. De asemenea, a fost dispusă efectuarea unei autopsii pentru a clarifica cauzele exacte ale decesului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Accidentul a pornit discuții despre măsurile de siguranță necesare în acest sector și despre importanța asigurării unui mediu de lucru sigur pentru toți lucrătorii agricoli.

Distribuie acest articol