Muncitor român mort pe un șantier din Italia: „Un eveniment inacceptabil pentru o țară civilizată”

Un tragic accident de muncă s-a petrecut luni dimineață, 19 decembrie, la Marina di Massa, în provincia Massa Carrara, unde un muncitor român, Marian Simulescu, în vârstă de 46 de ani, a murit după ce a căzut de pe acoperișul unei clădiri din cadrul șantierului în care lucra, relatează Il Quotidiano Italiano.

Imediat după accident, personalul medical de la 118 a intervenit la fața locului, dar conaționalul nostru nu a avut nicio șansă de supraviețuire, la impactul cu solul a suferit răni deosebit de grave.

A fost transportat cu ambulanța la spitalul „N.O.A. – Nuovo Ospedale Apuane”, dar a decedat la scurt timp.

Președintele Consiliului regional, Antonio Mazzeo, a transmis condoleanțe familiei muncitorului român și a cerut actualizarea măsurilor de protecție a lucrătorilor.

„Ne confruntăm cu încă un caz de deces la locul de muncă, un eveniment inacceptabil și nedemn de o țară civilizată. Transmit sincere condoleanțe familiei.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Trebuie să lucrăm pentru a actualiza măsurile de siguranță pentru lucrători, cele de instruire, să efectuăm mai multe controale și să creăm o nouă cultură a siguranței la locul de muncă”, a spus Antonio Mazzeo conform sursei citate.

Distribuie acest articol