Napoli – bloc cu patru etaje prăbușit la Torre Annunziata. Opt persoane sub dărâmături, printre care și doi copii

Clădirea prăbușită – Sursa: CorriereDelMezzogiorno.corriere.it

O clădire cu patru etaje s-a prăbușit în această dimineață de 7 iulie 2017, în jurul orei 6:30, în localitatea Torre Annunziata, prinzând sub dărâmături cel puțin 8 persoane care locuiau în clădirea respectivă.

Clădirea a fost construită în anii ’50, relatează Corriere del Mezzogiorno și este situată în zona Litoranea, de-lungul Rampei Nunziante.

„Am auzit zgomotul clădirii care se prăbușea. Pe aici trec trenurile de marfă și cineva mi-a spus că a auzit înainte de prăbușirea clădirii că a trecut un tren”, povestește o persoană care locuiește în apropiere.

Potrivit sursei citate, unele apartamente se aflau în curs de restructurare și se pare că au cedat ultimele două etaje ale clădirii unde cel puțin trei apartamente erau locuite.

Printre persoanele prinse sub dărâmături în momentul de față se află și doi copii: Francesca, în vârstă de 11 ani și frățiorul său, Salvatore, de doar 8 anișori. Pe lângă cei doi micuți, sub dărâmături, fără a se ști până la această oră dacă mai sunt în viață sau nu, se află și părinții lor, precum și o altă familie de trei persoane, Giacomo Cuccurullo cu soția sa și fiul acestora dar și o altă femeie, Pina Aprea, croitoreasă de meserie, care locuia la etajul 3.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Conform declarațiilor martorilor, nu s-a auzit nicio explozie ci doar zgomotul clădirii care se prăbușea. Imobilul este vechi și este supus vibrațiilor liniei de tren care trece prin apropiere de circa 50 de ani, spun localnicii.

Echipele de salvare se află acum la fața locului și, cu ajutorul localnicilor, fac tot posibilul să salveze persoanele prinse sub dărâmături. Circa 70 de persoane sapă și caută printre dărâmături în aceste momente, chiar și cu mâinile goale, în speranța că vor mai găsi pe cineva în viață.

Fostul primar al localității Torre Annunziata, Giosuè Starita, a declarat că această clădire s-a prăbușit din cauza lucrărilor de restructurare care au avut loc la al doilea etaj al clădirii.

„La etajul doi era un apartament gol, cumpărat de curând. Noii proprietari au început lucrările pentru schimbarea pavimentului. Probabil o neglijență tehnică în timpul acestor lucrări a provocat prăbușirea clădirii”, spune fostul primar pentru Ansa.

Procuratura din Torre Annunziata a deschis o anchetă în acest caz, la fața locului prezentându-se procurorii Pierpaolo Filippelli și Andreana Ambrosino care au cerut de la primărie documentele relative cu datele clădirii și lucrările de întreținere.

Distribuie acest articol