Natalia Intotero în Spania pentru aducerea în țară a trupului româncei ucise de iubit

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a declarat că trupul neînsuflețit al româncei care a fost ucisă în această lună în Spania a fost repatriat, urmând ca luni, Cristina să fie înhumată. Au fost demarate și procedurile pentru aducerea în țară a celor două fetițe ale româncei, informează Mediafax.

„Am făcut o deplasare în provincia Huelva, în Spania, unde i-am vizitat pe cei doi minori ai Cristinei, doamna care a decedat în acel tragic eveniment, și ne-am asigurat că cele două fetițe beneficiază de toată dragostea și de toată atenția din partea autorităților spaniole. Vreau să vă aduc la cunoștință că, ieri, Cristina a ajuns acasă, iar peste o jumătate de oră vor începe funeraliile în județul Buzău, de unde este și ea”, a declarat, luni, ministrul Natalia Intotero, în cadrul unei declarații de presă, conform Mediafax.

Potrivit ministrului, cele două fetițe ale tinerei ucise de iubitul ei sunt încă în Spania

„Ieri am fost și am discutat și cu familia, am discutat cu mama acesteia. Întoarsă din Spania, am avut o discuție cu colegii de la Ministerul Afacerilor Externe, cu colegii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului, și vă aduc la cunoștiință că s-au demarat toate procedurile legale pentru aducerea în țară a celor doi minori”, a mai declarat Natalia Intotero.

La începutul lunii iulie, Cristina, în vârstă de 24 de ani, a fost ucisă de fostul iubit cu mai multe lovituri de cuțit. Crima s-a petrecut în Spania, în regiunea Huelva.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Uciderea Cristinei, a stârnit reacţia premierului iberic, Pedro Sanchez

Mesajul dur transmis de Pedro Sanchez a fost preluat pe toate mediile de socializare şi în presa din Peninsulă.

Cristina M. ar fi împlinit 25 de ani pe data de 15 iulie dar cu o săptămână înainte de aniversare, fostul ei partener, 33 de ani, tatăl celor două fetiţe, a ucis-o în casa în care locuia. Cristina a devenit a douăzecea victimă a acestui an a violenței domestice în Spania, și a șasea din Andaluzia.

Primul ministru spaniol, Pedro Sanchez, a postat un mesaj pe twitter prin care își exprimă solidaritatea față de familia și prietenii Cristinei, spunând că guvernul pe care îl conduce va depune toate eforturile și resursele necesare pentru a pune capăt violenței domestice.

Laurențiu Daniel, bărbatul de 33 de ani care a înjunghiat-o cu bestialitate pe Cristina a fost prins la 10 kilometri distanță de locul crimei. Se ascundea în casa unor români, care munceau, asemeni lui și Cristinei, pe plantatiile de căpșuni din regiune.

Distribuie acest articol