Natalia Intotero: Oriunde în lume s-ar afla, românii trebuie să-și poată exercita dreptul la vot

Ministrul propus pentru Românii de pretutindeni, Natalia Intotero, a declarat luni, 10 iunie, că este utilă o discuţie cu toţi parlamentarii pentru a identifica soluţiile astfel încât cetăţenii români, indiferent unde se află, să poată participa la vot.

„Pe viitor, cu toţii trebuie să găsim soluţii ca toţi cetăţenii români, indiferent de locul unde se află, să aibă posibilitatea exercitării acestui drept de vot”, a afirmat Intotero la sediul PSD, citată de Agerpres.

Întrebată ce soluţii ar fi în acest sens, Intotero a spus: „Creşterea numărului secţiilor de votare şi găsirea de soluţii legale”.

„În acest sens, cred că pe viitor este utilă o discuţie cu toţi parlamentarii pentru a identifica toate soluţiile ca aceştia să poată participa la vot. (…) Vor fi discuţii, vom vedea care va fi rezultatul final”, a mai spus Intotero, adăugând că este în favoarea votului prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale.

„Este normal ca statul român să le creeze posibilitatea de a-şi exercita acest drept”, a adăugat aceasta.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Natalia Elena Intotero a fost reconfirmată în funcția de ministru al românilor de pretutindeni de președintele României, Klaus Iohannis, care a semnat vineri, 7 iunie 2019, decretul de numire înaintat de premierul Viorica Dăncilă.

Intotero a ocupat acest portofoliu guvernamental însă, având în vedere că s-a aflat pe lista candidaților PSD la alegerile europarlamentare, a demisionat înaintea campaniei electorale.

Distribuie acest articol