Nouă regiuni din Italia trec în zona portocalie și două, plus o provincie, devin zone roșii de duminică 17 ianuarie

Nouă regiuni italiene trec în zona portocalie și două, plus o provincie, devin zonă roșie de duminică 17 ianuarie, scrie Corriere della Sera.

Ministrul Sănătății, Roberto Speranza, pe baza datelor și indicațiilor primite de la centrele de control, va semna o nouă ordonanță care va intra în vigoare de duminică, 17 ianuarie.

Zone roșii: Provincia autonomă Bolzano și regiunile Lombardia și Sicilia trec în zona roșie.

Zone portocalii: Regiunile Abruzzo, Friuli Venezia Giulia, Lazio, Liguria, Marche, Piemont, Puglia, Umbria și Valle d’Aosta trec în zona portocalie. Calabria, Emilia-Romagna și Veneto rămân în zona portocalie.

Zone galbene: În schimb, Basilicata, Campania, Molise, provincia Trento, Sardinia și Toscana rămân galbene.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Zonele roșii, portocalii și galbene în Italia începând de duminică, 17 ianuarie

În perioada 16 ianuarie – 15 februarie 2021 sunt interzise în continuare deplasările între regiuni, cu excepția motivelor legate de muncă, de sănătate sau a situațiilor de necesitate. Este permisă întoarcerea la propria reședință, domiciliu sau locuință.

Prin decretul Președintelui Consiliului de Miniștri din 14 ianuarie 2021, au fost introduse noi măsuri restrictive pentru combaterea răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, pentru perioada 16 ianuarie – 5 martie 2021:

Teritoriul italian este, în continuare, împărțit în zone de risc (zona albă – risc scăzut; zona galbenă – risc moderat; zona portocalie – risc ridicat; zona roșie – risc foarte ridicat), cu măsuri restrictive specifice. Clasificarea regiunilor în funcție de riscul epidemiologic se actualizează periodic prin ordonanțe ale ministrului sănătății.

Sunt în continuare interzise deplasările pe întreg teritoriul țării între orele 22.00 și 5.00 dimineața, cu excepția celor motivate de muncă, sănătate sau situații de necesitate.

Rămân, în continuare, valabile prevederile privind obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber, în prezența altor persoane. De asemenea, purtarea măștii este obligatorie în toate spațiile închise, cu excepția locuințelor private.

Deplasările se vor justifica prin completarea declarației pe proprie răspundere, disponibilă la acest link: www.interno.gov.it/sites/default/files/2020-10/modello_autodichiarazione_editabile_ottobre_2020.pdf

Distribuie acest articol