Nu toate badantele sunt deprimate, triste și bolnave psihic. „Sunt badantă și mi-e bine”, campanie promovată de Rotalianul – Revista românului din Italia

Nu toate badantele românce suferă de „Sindromul Italia”, nu toate femeile plecate în Italia, Spania, Germania, Austria sau peste tot prin Europa, care îngrijesc bătrâni, persoane cu dizabilități sau cu alte maladii, sunt deprimate, triste și cu dezechilibre psihice. Cele care sunt afectate de acest „sindrom” reprezintă cazuri izolate și sunt puține la număr în comparație cu femeile care au descoperit în șansa de a pleca peste hotare o posibilitate de a da un nou sens existenței lor și o sursă de trai decent pentru ele și familia lor. Rotalianul – Revista românului din Italia își propune să prezinte într-o campanie de cinci articole, povestirile unor românce pentru care emigrarea în Italia și implicit munca de îngrijitoare a însemnat o evoluție și o experiență de viață din care au avut doar de câștigat.

Mare parte dintre aceste femei au avut posibilitatea, odată cu plecarea la muncă în străinătate, să-și construiască un viitor și o viață mai bună cu ajutorul muncii lor oneste și responsabile, a banilor câștigați, indiferent cât de grea a fost activitatea prestată. În țările în care au plecat, unele au crescut copii lucrând ca bone, altele au îngrijit bătrâni, multe dintre ele au făcut curățenie în casele oamenilor înstăriți din Occident, au muncit prin restaurante sau spitale, toate aceste doamne au dat piept cu o societate nouă, o mentalitate diferită, un mod de a face, de a gândi, de a vedea lucrurile în mod divers. În același timp multe dintre ele și-au însușit tot ceea ce au considerat că ar contribui la evoluția lor personală din toate punctele de vedere, nu doar material.

Nu, nu toate „badantele” sunt deprimate, triste și bolnave psihic

Am văzut și am discutat cu femei fericite că au posibilitatea să facă ceva pentru ele și pentru cei rămași acasă, femei mulțumite de sine, care îngrijesc bătrâni departe de țara și de casa lor, dar care au știut să păstreze un echilibru și să facă în așa fel ca să le fie bine. Au știut, cu înțelepciune, să pună deoparte undeva în sufletul lor mare de mame, soții sau fiice, nostalgia și dorul care le macină sufletele, să înțeleagă faptul că sunt necesare sacrificii și eforturi pentru a se integra în familiile și societățile în care muncesc, iar pe de altă parte s-au bucurat de bunăstarea care le-a fost oferită ca rezultat al muncii lor, păstrându-și în orice situație demnitatea și respectul de sine. Femei care muncesc, trudesc dar nu au uitat ce înseamnă fericirea, mulțumirea și prețuirea propriei persoane.

Petra Iosub este o româncă din București care de 13 ani lucrează în Italia în domeniul asistenței casnice.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Petra Iosub, badantă din Italia: „Exploatarea va dispărea atunci când vom conștientiza să punem accent pe informare, să nu mai plecăm la drum nepregătiți și să știm cum să evităm pericolele.”

Este perfect integrată în societatea italiană și activă în viața comunității românești din Florența, orașul italian care o găzduiește. Petra administrează pe Facebook un grup de femei românce care desfășoară activități în sectorul casnic, ca îngrijitoare, menajere și bone. Grupul este unul dintre cele mai active și mai utile din comunitatea românilor din Italia și este strict profilat pe informații care să vină în sprijinul lucrătoarelor românce din peninsulă.

Despre viața badantelor conaționale din Italia, despre cum este văzută dinafară și trăită din interior, Petra Iosub spune:

Mă mâhnește faptul că televiziunile românești concurează în emisiuni și programe despre femeile care lucrează în casele italienilor îngrijind bătrâni, dar prezintă adevărul distorsionat. Nu neg că există cazuri mai mult sau mai puțin dramatice. Am spus-o și mă repet, munca de „badantă” presupune niste calități, ca orice muncă dealtfel, un anumit echilibru, abilitatea de a ști să pătrunzi în psihologia persoanei îngrijite. Cele ce nu reușesc să facă față este mai bine să se orienteze către o altfel de muncă. Pentru că ceea ce televiziunile noastre ne prezintă, sunt exact acele exemple de badante care nu reușesc să gestioneze un raport interuman, care vin la muncă în Italia neinformate despre ceea ce presupune acest tip de muncă și care cred că a îngriji un bătrân aici, în Italia, este similar cu a avea grijă de părinții sau bunicii noștri.

Mă mâhnește spuneam, că televiziunile transmit o imagine deformată și cazuri izolate care riscă să generalizeze tot mai mult percepția celorlalți despre lucratoarele din sectorul casnic. Ni se arată și ni se vorbește mereu despre aceleași cazuri de badante care lucrează non stop, 24 de ore din 24, aceleași cazuri de badante care nu fac nimic ca să își schimbe viața și se plafonează într-un „sclavagism” tacit. Femei care își întrețin familia și acceptă orice loc de muncă, la negru și prost plătit, doar ca să aibă cei de acasă de toate.

Ni se inoculează, mai voalat sau nu, că toate badantele care fac această muncă vor sfârși ca cele de la Spitalul Socola. Nimeni nu contestă că munca cu bătrânii nu este ușoară. Uneori se gestionează patologii grele, se lucrează sub stres și tocmai de aceea mă întorc la ceea ce spuneam mai sus, că trebuie să dispui de un anumit echilibru și calități umane ca să o poți face. M-am săturat să văd mereu aceeași imagine a unor persoane care, total nepregătite, lucrează cu bătrâni pe care nu îi pot gestiona sau se abandonează într-o ignoranță și uitare de sine, care nu le pot duce decât la grave dereglaje psihice.

Știu că multe badante urmăresc programele românești. Vreau să văd televiziuni care informează în mod corect și fac muncă de prevenire a exploatării, care vin in ajutorul acestor femei si le previn asupra ceea ce înseamnă această muncă și cum ar trebui să se pregătească astfel ca să poată face față acestei munci. Vreau să văd televiziuni care caută cauza care face ca multe femei să ajungă în spitalele de psihiatrie și nu efectul inonștienței multora dintre ele. Da, inconștiență, pentru că nu poți accepta un comportament care știi că te va duce oricum la psihiatru și pentru care accepți să devii sclavul banului.

Vreau să văd televiziuni care fac emisiuni și scriu frumos despre badante. Sunt multe lucrătoarele domestice care au contracte de muncă în regulă, femei care lucreaza cu responsabilitate, în condiții decente și sunt respectate de nagajatori pentru munca lor. Despre ele nicio televiziune nu se mai înghesuie să facă emisiuni.

Exploatarea va dispărea atunci când vom conștientiza să punem accent pe informare, să nu mai plecăm la drum nepregătiți și să știm cum să evităm pericolele. Exploatarea va dispărea când, informate fiind, vom ști să acționăm conform drepturilor pe care contractul de muncă ni le pune la dispoziție. Pentru asta trebuie însă să acționăm, să nu așteptăm să facă televiziunile emisiuni în care să ne plângem de milă. Să arătăm că toate femeile care facem această muncă suntem persoane cu demnitate.

Să fim conștiente de consecințele unui asemenea tip de muncă și să ni le asumăm cu responsabilitate.

Distribuie acest articol