O femeie a tăiat organele genitale ale soțului după ce l-a surprins că se uita la postările fostei soții

Într-un incident pe cât de bizar, pe atât de șocant, o femeie a tăiat organele genitale ale soțului ei cu o lamă ascuțită după ce l-a surprins uitându-se la postările pe Instagram ale fostei sale soții.

Dramaticul incident s-a petrecut vineri, 21 iulie 2023, în cartierul Ayyappa Nagar din districtul NTR, când victima, Kota Anand Babu, se uita la postările video ale fostei sale soții pe pagina ei de Instagram.

Actuala soție a bărbatului, Varamma, l-a prins în fapt, iar asta a dus la o ceartă între cei doi, care a escaladat rapid în violență, iar femeia l-a atacat pe soțul ei cu o lamă ascuțită, relatează site-ul india.com, care citează agenția de presă IANS (Indo-Asian News Service).

Soțul, care sângera abundent, a fost transportat ulterior la spitalul guvernamental din Nandigama, fiind apoi transferat la un spital din Vijayawada pentru tratament avansat.

Potrivit raportului poliției, Kota Anand Babu, un rezident al satului Muppalla din Mandal Chanderlapadu, se separase de prima sa soție din cauza unor probleme între ei.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Victima s-a căsătorit ulterior cu Varamma, în urmă cu aproximativ cinci ani, iar cei doi locuiau în Muppalla de aproximativ cinci luni.

În seara zilei de vineri, bărbatul viziona postările pe Instagram ale primei sale soții, ceea ce a stârnit furia soției sale și a dus la o ceartă aprinsă.

Femeia l-a atacat apoi cu o lamă, provocându-i mai multe tăieturi pe organele genitale, au mai declarat oficialii poliției.

Vorbind cu jurnaliștii locali, Varamma a recunoscut că între ei a izbucnit o ceartă după ce l-a surprins pe soțul ei urmărind videoclipurile primei sale soții.

Cu toate acestea, ea a susținut că nu l-a atacat intenționat pe soțul ei cu o lamă și că incidentul a fost un accident în mijlocul unei dispute aprinse.

Politia a declarat că a înregistrat un caz pe baza unei plângeri depuse de victimă și că investigațiile continuă.

Între timp, într-un alt incident bizar din aceeași țară, o femeie și-a mușcat soțul de limbă după ce acesta a încercat să o sărute cu forța în timp ce era în stare de ebrietate.

Potrivit rapoartelor poliției, incidentul a avut loc în Yellammagutta Thanda, în Tuggali Mandal, aflat în limitele stației de poliție Jonnagiri din districtul Kurnool, vineri.

Conform poliției, victima, Chandu Naik, a încercat să o sărute cu forța pe soția sa, Pushpavathi, în timp ce era în stare de ebrietate.

Femeia s-a opus și a încercat să îl respingă, dar Naik a continuat să o forțeze. Aceasta a agitat-o pe Pushpavathi, iar ea l-a mușcat pe soțul ei, sfâșindu-i parțial limba, după cum relatează The New Indian Express.

Subinspectorul Ramanjaneyulu de la Jonnagiri a declarat că Naik a început să sângereze abundent și a fost dus de urgență la Spitalul Guvernamental Gootty de soția sa și rudele acesteia. A fost ulterior externat, iar starea lui este stabilă acum.

Distribuie acest articol