O româncă din Italia a încercat să-și omoare concubinul cu o secure. Bărbatul, găsit într-o baltă de sânge

O româncă în vârstă de 39 de ani, rezidentă la Santa Marinella, în apropiere de Roma, este acuzată de tentativă de omor asupra partenerului său, un bărbat de 72 de ani din Tanzania, informează Rai News.

Conform carabinierilor din Civitavecchia, femeia, care locuia împreună cu victima și începuse o relație cu acesta de câteva luni, este suspectată că a încercat să-l omoare pe bărbat.

Alarma a fost dată de o vecină, care a sunat la 112, vizibil agitată, declarând că a văzut o femeie înarmată cu o secure și un bărbat sângerând, care cerea ajutor.

Carabinierii au ajuns rapid la fața locului, descoperindu-l pe bărbat într-o baltă de sânge.

Acesta a fost transportat imediat la spital de către serviciile de urgență.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După incident, femeia româncă a fugit pe străzile din localitate, dar a fost prinsă rapid de forțele de ordine.

A fost dusă la secția de poliție pentru interogatoriu, unde, în urma probelor adunate, a fost arestată. Ulterior, Tribunalul din Civitavecchia a convalidat arestarea, dispunând măsura arestării preventive în închisoare.

Distribuie acest articol