O tânără a refuzat un loc de muncă în Italia cu salar de 1.000 de euro. „M-am săturat să fac pe-a servitoarea”

O tânără din localitatea italinaă Cerenova, regiunea Lazio, a devenit subiect de discuție pe rețelele de socializare după ce a respins o ofertă de muncă pe care o consideră exploatare. Situația a fost adusă în atenția publicului printr-o postare devenită rapid virală.

Un bar local i-a oferit tinerei, care se numește Sara, un contract de muncă part-time, dar care în realitate era un program full-time, menționează Fanpage.

Condițiile de muncă includeau un orar de 7 ore și jumătate, cu o zi liberă pe săptămână. Sara urma să lucreze sărbătorile și duminicile, fără plata orelor suplimentare, iar salariul oferit era de 1.000 de euro pe lună.

O ofertă pe care, deși avea nevoie de un loc de muncă, a decis să o refuze

În postarea făcută pe rețelele de socializare ea și-a exprimat frustrarea față de aceste condiții, subliniind că, deși are nevoie de un loc de muncă, nu este dispusă să accepte un astfel de tratament.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„La aproape 30 de ani, sunt de-a dreptul sătulă să fac pe-a servitoarea. Nu mai sunt dispusă să muncesc ca să vă crească vouă fundul!”, a transmis tânăra proprietarilor barului.

„Nu există niciun fel de pauză, chiar și mersul la toaletă este un lux și, desigur, nu îți oferă nimic de mâncare, deși orarul ar presupune asta – continuă Sara – Acum chiar vrem să continuăm să spunem că problema sunt tinerii, venitul, refuzul de a face ucenicia, lipsa de dorință? Serios? Nu! Asta este exploatare! Începeți să plătiți angajații cum se cuvine și veți vedea cozi la ușa voastră!”

Natale Di Cola, secretarul general al sindicatului CGIL Roma și Lazio, a comentat situația, numind oferta de muncă „nedemnă”.

Sara este membră a CGIL, iar organizația și-a exprimat mândria față de decizia ei de a lupta pentru drepturi și a refuza exploatarea.

Natale Di Cola a menționat că Sara a primit suport de la CGIL, inclusiv de la Filcams, și a asigurat-o că nu este singură în această luptă, afirmând că organizația îi va oferi sprijinul său complet.

Distribuie acest articol