Se împlinesc astăzi, 21 septembrie 2020, opt ani de la moartea Mădălinei Pavlov care, la numai 21 de ani, a fost găsită fără viață pe asfaltul din fața unei clădiri de pe via Bruno Buozzi din Reggio Calabria. Varianta unei sinucideri nu a fost niciodată acceptată de familia tinerei românce. Dosarul morții sale a fost redeschis anul trecut, la solicitarea rudelor, pentru că familia crede că Mădălina nu avea niciun motiv să își pună capăt vieții.
Era 21 septembrie 2012 când Mădălina Mihaela Pavlov a fost găsită moartă și concluzia anchetatorilor a fost că ea s-a aruncat de pe un bloc. Mama tinerei crede însă că fiica ei a fost ucisă de o persoană sau mai multe din acea clădire. „Nu am abandonat niciodată această versiune. Mădălina a fost masacrată și apoi, în loc să sune ambulanța, au aruncat-o de la balcon când era în agonie. Cei responsabili sunt acolo, desigur că sunt acolo și nu vor să vorbească”, a mărturisit femeia îndurerată.
Mădălina a lăsat un gol imens în viața rudelor, a oamenilor care o cunoșteau și în rândurile prietenilor ei. La 8 ani de la tragica întâmplare, Rita, o fostă prietenă a Mădălinei, și-o amintește astfel:
„Deseori mi-o amintesc și aș vrea să o am aici, lângă mine, să vorbim, să ne îmbrățișăm și să râdem împreună. Era o prietenă adevărată, gata mereu să-i ajute pe ceilalți. Și cu siguranță, oriunde s-ar afla, ea ne veghează acum pe toți.”
Referitor la felul în care Mădălina a murit, Rita a adăugat citată de Il Reggino:
„După 8 ani, încă așteptăm răspunsuri. Cei care au cunoscut-o cu adevărat știu că nu și-ar fi putut lua niciodată viața. Ce ne întrebăm cu toții este de ce au trebuit să o omoare? De ce nu s-a aflat unde s-a dus după ce s-a întâlnit cu fostul iubit? De ce nu a văzut-o nimeni când a intrat în acea clădire? A văzut și a auzit cineva ceva? Întrebări, doar întrebări, pe cere ni le punem noi înșine. Ne-au smuls o bucată din noi, ea era prietena tuturor. Ceea ce cerem este să se facă dreptate. Voi purta în mine, fiecare amintire, fiecare moment trăit cu ea. O parte din inima mea îi va aparține întotdeauna.”
Și mai este Paola, cealaltă prietenă de suflet a Mădălinei, care îi scrie o scrisoare:
„Opt ani sunt prea lungi pentru a crede că nu ești aici cu noi. Cu mine! Îmi imaginam că vom fi împreună mulți ani, că îmi vei cunoaște familia și că vei deveni mătușa fiului meu. Din păcate, timpul a trecut și mă găsesc aici, gândindu-mă la tine și scriindu-ți, imaginându-te printre îngeri, în sărbătoare, și sperând că ești bine acolo unde ești.
Aici nu e bine. Zâmbesc, desigur, continui să fac tot ce am făcut înainte și o fac și cu mult entuziasm; dar mi-e dor de tine. Îmi lipsesc cuvintele tale dulci, glumele tale stupide și certurile noastre. Mi-e dor de tine și dacă aș putea renunța la o zi din viața mea să te îmbrățișez chiar și pentru o clipă, nu m-aș gândi de două ori. Te iubesc. Prietena mea pentru totdeauna.”
Și Paola își exprimă, de asemenea, nedumerirea cu privire la dinamica morții prietenei sale:
«Nu cred că s-a sinucis. Iubea viața, îi iubea pe toți. Era o fată prea frumoasă și bună cu toată lumea. Senină și plin de viață. Nu s-a dus ea să se sinucidă aruncându-se de pe un bloc, în cartierul bogătașilor din Reggio. Este imposibil. Nu reușesc să înțeleg cum de nu se poate afla adevărul. Sau poate da, se știe, dar blocul ăla și oamenii care locuiesc acolo sunt „prea importanți”, iar Mădălina a fost doar o fată de origine străină.»
