„Oracolele” reprezintă o tradiție a adolescenței din România în anii ’80 și ’90, fiind un soi de Facebook analog, cu o dimensiune mai intimă și personală.
Erau caiete în care se treceau o serie de întrebări standard despre preferințe, visuri, trăiri și sentimente, iar fiecare coleg sau prieten invitat era rugat să răspundă în scris la aceste întrebări.
Aceste caiete numite „Oracole” erau de obicei colorate și personalizate, cu desene, personaje decupate din reviste, flori presate etc.
Unele dintre întrebările tipice din Oracole erau: „Care este culoarea ta preferată?”, „Ce îți place cel mai mult să faci?”, „Care este filmul tău preferat?” sau „Ce interpret de muzică ușoară îți place?”.
Pe lângă acestea, uneori existau întrebări mai personale, care te ajutau să cunoști mai bine persoana care răspundea, cum ar fi „Care este cel mai mare vis al tău?”, „Pe cine iubești?”, „Ce culoare au ochii iubitului/iubitei?” sau „Ce te face să te simți fericit?”.
Oracolele serveau drept un mijloc de socializare într-o perioadă în care rețelele de socializare online nu existau.
Prin intermediul lor, adolescenții puteau să își împărtășească gândurile, sentimentele și ideile cu prietenii lor. Mai mult decât atât, oracolele erau adesea o modalitate de a se flirta sau a se declara simpatiile, ascunse printre rândurile de răspunsuri la întrebări.
Într-un sens, oracolele erau un fel de predecesor al Facebook-ului în România, deoarece ofereau o platformă unde oamenii puteau să își împărtășească informații despre ei înșiși și să interacționeze unii cu ceilalți.
Cu toate acestea, spre deosebire de Facebook, oracolele erau mult mai personale și intime, permițând oamenilor să se cunoască într-un mod mai profund.
La o postare cu aceste subiect într-un grup de români stabiliți în străinătate mai multe persoane au comentat:
„Îl țineam ascuns, să nu îl vadă mama. Ce timpuri!”
„La un moment dat aveam câte 4-5 pe seară de completat. Temele? Le făceam în pauză!”
„Îl mai am și acum, după 22 de ani. L-am păstrat ca amintire…”
„Oracolul, ce frumos! Iar când terminam clasa a VIII-a ne puneam fundă mai lungă în piept și toți colegii scriau ceva și se semnau pe ea. Ce vremuri frumoase am avut!”
