Orfanii albi și sindromul Italia, apelul unei românce din Italia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Vasilica, o româncă plecată la muncă în Italia în anul 2005, a făcut un apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, deoarece a fost nevoită să plece departe de copiii săi pentru a le putea oferi hrană și alte bunuri strict necesare creșterii și dezvoltării. Fără a fi sprijinită în niciun fel de autorități, mama consideră că au fost astfel încălcate drepturile copiilor la o familie, la grija și atenția părinților.

Pentru că atât „orfanii albi”, cum sunt numiți copiii rămași singuri acasă, cât și mamele cu „sindromul Italia” sunt victimele unor încălcări ale drepturilor omului, pe care statele membre UE au datoria de a le garanta, scrie difesapopolo.it.

În spatele fiecărui copil „lăsat în urmă” se află drepturi ale omului călcate în picioare, de aceea Vasilica, una dintre mamele care au părăsit România pentru a merge la muncă în Italia, a prezentat cu ajutorul avocaților Angela Maria Bitonti de la Tribunalul din Matera și Sonia Sommacal, de la Belluno, un apel la CEDO prin care atrage atenția privind lipsa protecției sociale în privința femeilor migrante și a familiilor lor.

Vasilica a plecat din România în 2005, când copiii ei aveau 9 și 11 ani. Din ziua plecării ei au continuat să crească singuri, timp de 10 ani. Apoi, „Alexandru mi-a cerut să mă întorc, pentru că trebuia să-și dea examenele și avea nevoie de mine. Așa că m-am întors”, a spus Vasilica.

Împreună din nou, acasă. Dar a urmat acel sentiment de gol, un sentiment de vinovăție amestecat cu confuzie, o stare de rău fizică și mentală, angoasa suferinței adusă copiilor, dar și incapacitatea bucuriei de a fi din nou împreună.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pe scurt, „Sindromul Italiei” despre care se vorbește de ceva vreme, dar se face puțin pentru a-l preveni. O adevărată boală, o durere care afectează mamele îndepărtate, dar și copiii lor, „lăsați în urmă”, într-un scurt-circuit de suferință și singurătate.

Din experiența sa personală, din conștientizarea a ceea ce ea și copiii ei au trebuit să trăiască și să suporte, Vasilica a găsit puterea și curajul de a face apel la instanța care, în Europa, are sarcina de a proteja drepturile omului.

Deoarece „orfanii albi” și mamele cu „sindromul Italiei” sunt victime ale unei încălcări reale a drepturilor omului, pe care statele membre au datoria să le garanteze, dar nici țările de origine (în acest caz, România) și nici țările de destinație (cum ar fi Italia) nu se angajează să protejeze aceste drepturi și încalcă obligațiile stabilite în Convenția europeană a drepturilor omului.

Situația a fost redată de mai multe ori în mass-media italiană și română, relatată și în cărțile apărute recent, precum „Quando tornerò” de Marco Balzano și „Sindrome Italia” de Tiziana Francesca Vaccaro.

O situație asupra căreia Silvia Dumitrache, fondatoarea și președinta Asociației Femeilor Române din Italia (ADRI), continuă să atragă atenția:

„Chiar ieri, două fete de 11 și 12 ani au căzut și s-au înecat în Dunăre. O tragedie care ar trebui să ne pună pe gânduri: sunt două surori încredințate unor rude, deoarece mama lor este plecată la muncă în Anglia. Trebuie să acordăm toată atenția noastră acestor copii și tineri, pentru că prea multe tragedii sunt generate de îndepărtarea mamelor lor.”

Adunarea Parlamentară Europeană a intervenit recent supra situației „orfanilor albi”, cu Rezoluția din 19 martie 2021, dar apelul Vasilicăi la Curtea de la Strasbourg atrage din nou atenția Europei asupra acestei probleme, solicitând statelor membre să acționeze prompt și eficient. „Sperăm că instanța va constata încălcările reclamate și va obliga statele să ia toate măsurile necesare pentru a pune capăt încălcărilor și pentru a se dota cu un cadru juridic și de reglementare adecvat”, a afirmat avocata Angela Maria Bitonti.

Distribuie acest articol