Organizația Mondială a Sănătății cere României și Italiei să ia măsuri împotriva epidemiei de rujeolă

Dr. Zsuzsanna Jakab, directorul Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, a cerut României și Italiei să ia măsuri de urgență pentru a stopa creșterea numărului de îmbolnăviri de rujeolă (pojar), se arată într-un articol publicat luni, 3 aprilie 2017, de către site-ul euronews.com citat de Agerpres.

Aproape 2.000 de cazuri de rujeolă diagnosticate în România, în 2016, relatează OMS, în timp ce în Italia numărul de astfel de cazuri a ajuns în prezent la peste 1.000, circa 850 din acestea fiind înregistrate în 2016, arată statisticile.

„Le solicit tuturor țărilor în care sunt prezente endemii să ia urgent măsuri pentru oprirea transmiterii rujeolei pe teritoriul lor și tuturor țărilor care au reușit deja acest lucru să rămână în gardă și să mențină un nivel ridicat al imunizării (…) Împreună trebuie să ne asigurăm că progresul făcut cu greu în direcția eliminării regionale (a rujeolei) nu este pierdut”, a declarat dr. Zsuzsanna Jakab, citată de Agerpres.

Dr. Jakab a ținut să precizeze că în ultimii doi ani s-a lucrat constant pentru eliminarea acestei boli, însă, în ciuda acestor eforturi, numărul de îmbolnăviri a crescut tot mai mult iar gradul excepțional de mobilitate din prezent face ca nicio persoană și nicio țară să nu se poată considera ferite de virusul rujeolei.

„Noi focare vor apărea în continuare în Europa și în alte părți ale lumii, până când fiecare țară va ajunge la nivelul de imunizare necesar pentru protejarea întregii populații”, a mai adăugat directorul OMS.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

OMS a stabilit la 95% procentajul de siguranță în ceea ce privește imunizarea împotriva rujeolei pentru a evita noi focare epidemice dar Italia și România se află sub acest procentaj, în momentul de față.

În Europa lipsa de încredere în vaccinuri este cea mai mare la nivel global iar în România și Italia 1 din 5 persoane nu au încredere în vaccinare, mai relatează Euronews. O foarte mare lipsă de încredere se prezintă și în Franța, unde 40% dintre persoanele intervievate în acest scop nu cred că vaccinurile sunt sigure.

Distribuie acest articol