Padova – femeie română decedată după patru zile, în urma unui accident cu bicicleta. Organele sale au fost donate pentru a salva alte vieți

Un accident grav a avut loc luni, 20 martie 2017, în jurul orei 19, în via Morgagni din Padova, unde o femeie de cetățenie română în vârstă de 60 de ani, pe nume Mandica Stan, care circula pe bicicletă, pe strada respectivă, se pare că a fost lovită de un scooter condus de un bărbat italian de 62 de ani, Roberto Zoccarato, foarte cunoscut în Padova ca fiind proprietarul unei pizzerii din zona Portello din Padova.

Internată de urgență într-un spital din Padova, în condiții foarte grave, femeia a suferit mai multe complicații în ultimele zile, iar în seara zilei de joi, 23 martie 2017, Mandica a decedat în urma unei puternice hemoragii cerebrale.

Mandica Stan locuia în cartierul Arcella din Padova, relatează ziarul ll Gazzettino, și lucra ca menajeră pentru un medic din localitatea Abano. Conaționala noastră avea trei fii, aceștia permițând medicilor după decesul acesteia să extragă organele mamei lor pentru a putea fi donate și a salva alte vieți.

Nu s-au dat prea multe detalii despre modul în care a avut loc accidentul, presa italiană relatând doar că este posibil ca cei doi să se fi atins din mers, amândoi îndreptându-se în aceeași direcție, ceea ce a făcut ca Mandica să piardă controlul bicicletei și a căzut, lovindu-se foarte puternic la cap. Roberto Zoccarato, conducătorul scooter-ului, se află și el în spital, în urma accidentului, dar este în afara oricărui pericol.

Locul accidentului unde Mandica Stan a murit în Padova

La locul accidentului mai multe persoane de naționalitate română din Padova au lăsat flori după ce au aflat trista veste despre moartea Mandicăi.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol