Panică în timpul unui zbor București – Roma, un pasager s-a simțit rău și a leșinat. Salvat de o doctoriță aflată la bordul navei

Zborul Ryanair din 21 octombrie de la București la Roma nu a fost cu siguranță o călătorie plăcută pentru pasagerii care proveneau din România și așteptau să aterizeze în capitala italiană. Un tânăr s-a simțit brusc rău și a leșinat în timpul zborului. Din fericire, la bordul navei se afla o doctoriță italiană care i-a acordat primul ajutor și l-a readus la viață.

Nava a decolat de pe aeroportul Henri Coandă din București, iar în timp ce se îndrepta spre Roma un băiat a început să se simtă rău, după care a căzut inconștient. Colegii săi care erau împreună cu el, la fel ca toți pasagerii, au intrat în panică pentru că nu știau ce anume a cauzat starea neașteptată a tânărului.

Din fericire, la bordul avionului se afla Lina Baldascino, medic la spitalul Policlinico din Napoli, care a acordat victimei primul ajutor conform unei proceduri profesionale. Tânărul nostru conațional și-a revenit, iar comandatul navei a anunțat autoritățile italiene care au trimis direct pe pistă o ambulanță pentru a prelua pacientul și a-l transporta imediat la spital.

Doctorița Lina Baldascino se întorcea din România după o întâlnire de lucru la care a luat parte alături de colegi români și americani, scrie ecaserta.it. Ea a primit felicitările și mulțumirile pasagerilor și ale personalului de zbor.

Distribuie acest articol