Panică într-un avion de pasageri decolat cu două geamuri lipsă. Avionul a efectuat o aterizare de urgență

Pe data de 4 octombrie, un Airbus A321 a decolat de pe Aeroportul Stansted din Londra având două geamuri lipsă, ceea ce a condus la momente de tensiune înaltă la bord.

Aeronava, care efectua un zbor charter, avea ca destinație Aeroportul Internațional Orlando din Florida și a urcat până la altitudinea de 3.000 de metri fără ca lipsa celor două geamuri să fie observată imediat.

La bordul avionului se aflau trei piloți, un inginer, un responsabil cu încărcarea bagajelor, șase însoțitori de zbor și nouă pasageri, menționează Business Insider.

După decolare, pasagerii și echipajul au simțit că se făcuse frig în interiorul aeronavei și crescuse nivelul de zgomot.

Situația a devenit critică atunci când responsabilul cu bagajele a detectat un zgomot anormal în partea din spate a avionului, descris ca fiind capabil să afecteze auzul.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Piloții au stopat ascensiunea avionului la 4.200 de metri și au încetinit viteza, deși sistemele indicau o funcționare normală, inclusiv sistemul de presurizare.

Echipa de pilotaj a decis întoarcerea aeronavei la Aeroportul Stansted, unde avionul a aterizat în siguranță la 36 de minute după ce a decolat.

Inspecția de la sol a scos la iveală că două seturi de geamuri, interne și externe, lipseau complet. Doar geamul de protecție era la locul său.

Captură de ecran 2023-11-09 114357
Foto: Business Insider

Ancheta Agenției de Investigare a Accidentelor Aeriene din Marea Britanie (AAIB) a constatat că un geam interior și sigiliul unei a treia ferestre erau, de asemenea, deplasate.

Evenimentul a rămas în atenția autorităților pentru stabilirea circumstanțelor exacte și a măsurilor ce trebuie luate pentru prevenirea unor astfel de incidente pe viitor.

Distribuie acest articol