Panică pe un aeroport din Italia din cauza vântului puternic. Pasagerii au fost evacuați

Rafalele puternice de vânt înregistrate miercuri seara, 30 martie, la Palermo (Sicilia), au provocat prăbușirea unei schele pe aeroportul Falcone Borsellino. Panică printre pasagerii prezenți, care au fugit îngroziți. Nimeni nu a fost rănit, informează Fanpage.

Rafalele foarte puternice de vânt au provocat prăbușirea unei schele pe aeroportul Falcone Borsellino, semănând panică în rândul călătorilor prezenți. Când totul a revenit la normal, aeroportul s-a redeschis. Nu s-au înregistrat persoane rănite. Mai multe filmulețe cu oamenii panicați, care fugeau îngroziți, au fost publicate pe rețelele de socializare.

În jurul orei 22.30, vântul a făcut să se prăbușească panourile de rigips (gips carton) care protejau un șantier de la aeroportul din Palermo, între porțile 1 și 8.

Panică pe un aeroport din Italia, din cauza vântului puternic. Pasagerii au fost evacuați. Foto: Fanpage

Imediat a fost declanșat planul de urgență al aeroportului și toți pasagerii care se aflau înăuntru au fost evacuați. Opt zboruri au fost anulate și până la ora 2.30 aeroportul a fost închis. Cursele au fost reprogramate în dimineața de joi, când aeroportul și-a reluat activitatea în mod normal, a anunțat Gesap, compania de management care se ocupă cu serviciile de la sol ale aeroportului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pagubele de vreme rea în Palermo

Vântul puternic a făcut deja ca șase zboruri care soseau la Palermo să fie deviate către aeroportul din Catania. Au fost numeroase intervenții ale pompierilor în capitală și în provincie.

Distribuie acest articol