Papa Francisc bolnav, nu a reușit să citească un discurs până la capăt: „Mi-ar plăcea, dar am o bronșită”

Vineri, 12 ianuarie, Papa Francisc a fost nevoit să renunțe la un discurs programat în cadrul unei audiențe la Vatican, din cauza unor probleme respiratorii.

Suveranul Pontif se confruntă în prezent cu o nouă bronșită care l-a afectat în ultimele zile, provocându-i dificultăți suplimentare dată fiind vârsta înaintată și problemele preexistente la plămâni, relatează Fanpage.

Papa Francisc a încercat să comunice problema în fața participanților la Simpozionul „Universitè des Communicants en Eglise”, organizat de Conferința Episcopilor din Franța, declarând:

„Aș dori să citesc întregul discurs, dar am o problemă, puțină bronșită”. După aceste cuvinte, Papa a înmânat discursul scris celor prezenți.

Cu toate aceste probleme de sănătate, Papa Francisc a ales să nu renunțe la întâlnirea programată și nici la alte două angajamente de la Vatican, desfășurate în aceeași zi.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În cadrul celor două întâlniri, Suveranul Pontif a citit discursurile sale, deși a stat pe un scaun și părea evident obosit.

Aceasta nu este prima dată când Papa Francisc se confruntă cu bronșită și probleme respiratorii. În noiembrie trecut, la vârsta de 87 de ani, a fost afectat de o bronșită severă care l-a împiedicat să participe chiar și la „Angelus”.

Cu acea ocazie, Papa a transmis: „Sunt în viață, mulțumesc lui Dumnezeu că este bronșită și nu pneumonie. Este important să avem grijă de noi înșine, suntem puternici, dar și fragili”.

A suferit atunci de o bronșită acută și infecțioasă, care l-a forțat să anuleze unele audiențe și chiar să renunțe la participarea la Cop28 de la Dubai.

Anterior, Bergoglio se confruntase cu o altă inflamație severă la plămâni, o problemă care îl afectează periodic și din cauza lipsei unei părți din plămân.

La vârsta de 21 de ani, Jorge Mario Bergoglio a suferit o intervenție chirurgicală în timpul căreia i-a fost îndepărtat lobul superior al plămânului drept, din cauza a trei chisturi.

Distribuie acest articol