Papa Francisc pe Câmpia Libertății de la Blaj, participanții vor avea vestimentație obligatorie

Papa Francisc se va afla duminică, 2 iunie, la Blaj, pe Câmpia Libertății, în cadrul vizitei pe care o va efectua în țara noastră în perioada 31 mai – 2 iunie. Pelerinii care vor fi prezenți, vor putea participa la slujbă doar dacă vor avea ţinută decentă, potrivit solemnităţii momentului, cu genunchii şi umerii acoperiţi. Animalele de companie vor fi interzise, au transmis organizatorii.

De asemenea, pot aduce cu ei apă în sticlă de plastic, scaun pliabil, umbrelă, rucsac mic, sandwich, iar pentru copiii sub 3 ani este permis accesul în cărucior.

Pe Câmpia Libertăţii, în data de 2 iunie 2019, accesul va fi permis între orele 6.00 – 10.00, iar pentru evitarea aglomeraţiei se recomandă sosirea din timp a pelerinilor. Intrarea se va face pe baza biletului gratuit, nominal, şi a actului de identitate, în urma unui control de securitate.

Evenimentul va începe la ora 10:00 şi va cuprinde Sfânta Liturghie, cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri, după care va avea loc întâlnirea Sfântul Părinte cu comunitatea romă din Blaj.

În total, se estimează că la Blaj vor ajunge aproximativ 150.000 de pelerini, din toată ţara şi din străinătate – SUA, Canada, Italia, Franţa, Germania, Austria. Pentru cei care nu vor avea locuri pe Câmpia Libertăţii din Blaj vor fi instalate ecrane uriaşe, pe care vor putea urmări ceremonia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol