Parma – cățel român de numai un anișor „reținut” de polițiști pentru că nu avea pașaport european

Poliția Municipală din Parma a reținut zilele trecute un „clandestin canin”, de origine română, în vârstă de numai un anișor, deoarece acesta nu se afla în posesia unui pașaport, relatează ziarul italian Repubblica.

„Am intervenit pentru că ne-au fost trimise mai multe reclamații din partea cetățenilor din Parma despre prezența unei persoane care cerșea în mod iritabil alături de un câine. În urma unor verificări făcute de agenții noștri asupra cățelului, a reieșit că acesta nu avea pașaport european”, explică comandantul de poliție, Gaetano Noè.

În via Cavour, se redă într-un comunicat de presă al primăriei din Parma, a fost identificat un cetățean străin care cerșea în mod agresiv iar alături de el se afla un câine de talie mică, în vârstă de aproximativ un an, rasa Cavalier King, provenit și el din afara Italiei. Țara de proveniență a câinelui a fost descoperită datorită chipului pe care micuțul canin îl avea asupra sa, relatează autoritățile.

Cățelul a fost încredințat unui adăpost pentru câini care aparține primăriei din Parma iar proprietarul de drept al câinelui are la dispoziție doar 20 de zile pentru a-l prelua, prezentând documentele necesare care atestă că este proprietarul câinelui. În caz contrar, cățelul va fi dat spre adopție.

„În acest moment nu cunoaștem proprietarul dar, de la prima înștiințare a proprietarului, acesta trebuie să prezinte documentele necesare în termen de 20 de zile pentru a recupera cățelul. Depășit acest termen, cățelul va putea fi dat spre adopție”, se mai adaugă în comunicat.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cățelul se află în condiții de sănătate foarte bune în acest moment iar pentru a cunoaște adevăratul proprietar, polițiștii din Parma au transmis o înștiințare Consulatului român din zonă, se mai arată în comunicat.

Din nefericire, nu este primul caz de acest gen. Poliția din Parma a mai avut de-a face în trecut cu cazuri în care cerșetorii folosesc câini pentru a sensibiliza lumea.

„Ne-am lovit de mai multe cazuri în care câinii erau folosiți la cerșit. Este vorba despre o particularitate a organizațiilor criminale care exploatează oameni pentru cerșit, dându-le acestora în dotare și câini, care sunt exploatați și ei la rândul lor”, a mai adăugat Gaetano Noè.

Sursa: Repubblica.it

Distribuie acest articol