Parma: polițiștii opresc un șofer român de TIR beat la volan și descoperă că este exploatat până la sânge. De 3 luni pe drumuri și plătit foarte puțin

Șoferul român, în vârstă de 48 de ani, circula cu capul tractor în via Giardinetto din localitatea Collecchio, provincia Parma, stradă care este închisă traficului pentru autovehiculele peste 3,5 tone, când a fost oprit de polițiștii din localitate.

Încă din momentul în care i-au cerut să prezinte documentele, polițiștii au simțit miros de alcool provenind de la bărbatul român, așadar i-au făcut testul și au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 2,16 grame pe litru, în condițiile în care, potrivit legii italiene, alcoolemia unui șofer de TIR trebuie să fie mereu 0 iar dacă este mai mare de 1,5 gr/l, i se suspendă permisul de conducere.

În plus, bărbatul se pare că nu avea introdus nici discul în tahograf, declarând că pur și simplu se plimba și nu se afla în timpul serviciului. Bărbatului român i-a fost suspendat permisul de conducere și aplicată o amendă de 890 de euro dar ceea ce a ieșit la iveală ulterior i-a uluit chiar și pe polițiștii italieni.

„Controlând documentele bărbatului de 48 de ani, am rămas uimiți de condițiile inumane în care era constrâns să lucreze și pentru cât de puțini bani”, arată comunicatul poliției locale citată de ziarul Gazzetta di Parma.

Potrivit polițiștilor, bărbatul român a fost angajat în data de 26 iulie a acestui an de o agenție interimară din România care se ocupă cu recrutarea de șoferi profesioniști pentru diferite societăți, agenția interimară aparținând însă unui cetățean italian.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În aceeași zi în care a fost angajat, șoferul român a fost trimis în Italia cu un contract de muncă pe trei luni și a început să lucreze pentru o societate din Caltanisetta care, la rândul său, lucra pentru o altă societate care câștigase o licitație pentru transportul de roșii.

„Prea mulți vor să să se îmbogățească iar șoferul de TIR, ‘ca un sclav’, este constrâns să trăiască și să doarmă pe mijlocul de transport pentru trei luni foarte lungi, ca un om fără casă, chiar dacă el are o casă în România”, se mai arată în comunicatul poliției.

Iar ca acest șofer român cu siguranță sunt mulți alții care, de nevoie și pentru foarte puțini bani, ajung să-și trăiască o bună parte din viață pe drumurile Europei, departe de familie și de casă, în timp ce alții se îmbogățesc pe spatele și munca lor.

Distribuie acest articol