Parohie ortodoxă română din Italia, strângere de fonduri pentru refugiații ucraineni fugiți din calea războiului

În așteptarea manifestației care va fi organizată joi, 3 martie 2022, la ora 20.45, în fața primăriei din Venaria Reale, o localitate din apropierea orașului Torino, Parohia ortodoxă română cu hramul „Sf. Cuvios Ilarion cel Mare și Sf. Ierarh Spiridon”, de pe via Sciesa 61, a început să strângă fonduri în favoarea refugiaților ucrainean.

Toate fondurile vor fi direcționate în „Fondul de Solidaritate” al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Mesajul transmis de Parohia ortodoxă română din Venaria Reale este următorul: 

«Parohia ortodoxă română din Venaria Reale, va trimite ajutor refugiaților ucraineni aflați pe teritoriul României. „Astăzi, parohia noastră, în cadrul programului Desaga Milosteniei, al Episcopiei Ortodoxe Română a Italiei, a colectat fonduri pentru a fi trimise fondului Solidaritatea, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Aceste strângeri de fonduri vor continua până în data de 06.03.2022 (duminica viitoare, până după Sfânta Liturghie).

Toate aceste fonduri prin fondul Solidaritatea al EORI vor ajunge la Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și la Episcopia Sucevei și Rădăuților, care sunt activ implicate în ajutorarea refugiaților. Rugăm pe toți cei care doresc să ajute la rândul lor, să contacteze numărul de telefon 0039/3426962173. Până în prezent 38 de familii s-au implicat activ. Vino și tu alături de cei în nevoie! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!»

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Foto articol: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.