Patru persoane arestate în Italia, obligau românce să se prostitueze în străinătate

Patru persoane de naționalitate română, pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare, au fost arestate în Arezzo (Toscana) miercuri, 12 octombrie 2022, informează Saturno Notizie.

Cei patru indivizi sunt acuzați de infracțiuni de corupție în acte judiciare, trafic de persoane și spălare de bani.

După ce au luat cunoștință de posibila prezență în Arezzo a unui fugar dat în urmărire de justiția română, carabinierii au întreprins în ultimele zile diverse servicii de filaj, atât în timpul zilei cât și al nopții, ceea ce a făcut posibilă localizarea unui apartament situat în centrul istoric al orașului Arezzo, posibil loc de reședință pentru persoana urmărită.

Încă din primele ore ale dimineții de miercuri s-au declanșat operațiunile care vizau surprinderea suspectului, cu carabinieri în uniformă ce au înconjurat zona și alți carabinieri în civil, care s-au apropiat precauți de țintă și au pătruns în apartament.

În interiorul acestuia, pe lângă bărbatul fugar care trebuia să execute o pedeapsă de 9 ani și 5 luni de închisoare și care a încercat să-și ascundă prezența ascunzându-se în spatele unei uși, au fost prezente și alte persoane, printre care trei femei ce au fost arestate ulterior.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După verificarea identităților tuturor persoanelor din apartament în baza de date s-a descoperit că cele trei românce erau căutate de autoritățile din țara noastră, întrucât trebuiau să ispășească pedepse de 4 ani și 11 luni, 5 ani și respectiv 5 luni.

Pentru celelalte persoane prezente în locuință la momentul inspecției și care au fost identificate fără a fi găsite în baza de date, poziția lor este încă în curs de examinare.

Complet necunoscuți pe teritoriul național italian, cei patru inculpați ar fi membri dintr-un grup format din mai multe persoane, dintre care unele legate prin relații de rudenie, care au ajuns de curând în Italia pentru a scăpa de măsurile de arestare emise împotriva lor și pentru a evita detenţia.

Presupusele infracțiuni comise de inculpați ar fi avut loc în Europa Centrală și de Nord, pe o perioadă de cel puțin trei ani, începând cu 2014. Prin diferite metode, inculpații au adus femei din România în Germania și le-au obligat să se prostitueze prin amenințări atât fizice, cât și psihologice.

Se pare că bărbatul arestat obișnuia să însoțească tinerele fete în diferite locații, mereu în scopul prostituției, colectând profituri mari, în timp ce tripleta femeilor arestate îl ajutau în controlul și gestionarea „afacerii”.

Cât despre presupusa infracțiune de spălare a banilor, aceasta a fost justificată de remitențele din numeroasele tranzacții de câteva mii de euro fiecare. După formalitățile de procedură, cei patru arestați au fost duși la penitenciarul „Casa Circondariale di Sollicciano” din Florența (Toscana), în așteptarea evaluărilor din partea justiției din Italia și din România.

În acest caz, carabinierii din Departamentul Operațional al Comandamentului Provincial au lucrat în colaborare cu cei ai Companiilor din Arezzo și Cortona, precum și cu Serviciul de Cooperare Polițienească Internațională de la Roma.

Distribuie acest articol