Pericolul folosirii telefonului în timpul conducerii autovehiculului. Sindromul de „super-om” al șoferilor

Telefonul mobil de ceva timp a devenit un accesoriu obișnuit al vieții cotidiene și un mijloc de primă necesitate. Omul contemporan nu-și mai poate imagina viața fără el. Fiecare cunoaște, cât de comode sunt conversaţiile telefonice acasă, în timpul liber la serviciu, la o plimbare prin parc etc., fără a prezenta un pericol pentru sine și cei din jur, cu totul diferit stând lucrurile când telefonul este folosit la volan, în timpul conducerii automobilului.

Pericolul principal al folosirii telefonului în timpul conducerii automobilului constă în faptul, că 92% dintre conducători suferă de sindromul „super-om”. Ei evaluează capacitățile lor de conducere peste cele medii și se consideră o excepție de la regulă.

Reacții întârziate ale șoferilor în timpul folosirii telefoanelor în timp ce conduc

Realitatea, însă este alta: conducătorul sustras de telefon, își reduce într-atât atenția, încât pur și simplu nu observă erorile comise. De asemenea, nu observă modificarea traiectoriei de deplasare, schimbând poziția dintr-o bandă de circulație în alta, reducerea periculoasă a spațiului dintre automobile, frânarea întârziată, nu aude și nu vede semnalele de avertizare a altor participanți la trafic. Conducătorul nu conștientizează riscurile la care este supus personal, el cât și alte persoane din trafic, cât de mult se reduce calitatea conducerii automobilului în momentul folosirii dispozitivelor telefonice la volan. Cu alte cuvinte, șoferului cu telefonul în mână îi lipsește „conștientizarea metacognitivă”. El este într-atât de distras, încât nu-și poate controla comportamentul personal.

O discuție plăcută la telefon poate fi la fel de periculoasă, ca și conducerea automobilului sub influența alcoolului

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În acel moment practic la toți conducătorii se reduce semnificativ viteza reacției, perceperea este întârziată, nefiind în stare să reacționează adecvat la posibilele modificări de situației, foarte des ciocnindu-se cu automobilele din față sau nu observă semnalul de interzicere al semaforului. În cazul unei discuții emoționale și intrigante, reacția conducătorului se apropie rapid de valoarea zero. În timpul unei conversații telefonice activitatea creierului șoferului se reduce, scade capacitatea de a reacționa rapid la modificarea bruscă a situației rutiere. În plus, la situația periculoasă creată pe drum, șoferul care folosește în acel moment telefonul, reacționează mult mai lent, față de un alt șofer.

Pericolul folosirii telefoanelor în timpul conducerii automobilului reprezintă o solicitare psihologică. Potrivit psihologilor, acțiunea simultană a câtorva stimuli este capabilă să provoace o dezorienteze temporară chiar și la cel mai experimentat și matur conducător. Discuţiile cu pasagerii sunt mai puţin riscante, decât folosirea telefoanelor. Pasagerii se află în aceleași condiții rutiere și pot întrerupe discuția, în cazul simțirii, că situația
necesită atenția conducătorului.

Conducătorii vehiculelor care folosesc dispozitivele telefonice în timp ce conduc, suferă de sindromul „super-om”

Ei sunt convinşi în propria invincibilitate, vigilenţă sporită şi rapiditatea reacţiei, nici un argument raţional, în acest caz, nu ar putea să le distrugă această iluzie.

După cum arată sondajele, efectuate de către specialiști, 54% dintre conducători din când în când vorbesc la telefon în timpul conducerii automobilului, 39% – fac aceasta
permanent și numai 7% dintre respondenți au declarat, că ei niciodată nu sună personal și nu primesc apelurile de intrare, aflându-se la volan.

Cele mai multe dintre persoanele care nu se pot despărţi de telefon când se află la volan recunosc că trimit mesaje sau că intră pe reţelele de socializare. Există însă şi conducători auto care se fotografiază atunci când conduc. Mai precis, 17% dintre
conducători folosesc telefonul pentru a-şi face „selfie” la volan, iar 10% chiar se angajează în videoconferinţe, video surprinse în trafic, indică un studiu realizat în anul
2017.

Șoferii, răspunzători pentru viața celor din jur

Folosirea telefoanelor la volan în timpul deplasării cu automobilul sunt interzise în
majoritatea țărilor europene, în Canada, SUA și multe țări din Asia, iar încălcarea acestei restricții atrage după sine sancțiuni drastice. Însă statistica arată, că aceaste
restricţii nu sunt suficiente pentru a reduce numărul de accidente rutiere.

O interzicere categorică a conversaţiilor telefonice în timpul deplasării nu există, însă, nu ar fi rău de aplicat restricţie totală la utilizarea telefonului mobil, în timpul conducerii, cu orice tip de accesorii, deoarece, ele într-o măsură mai mare sau mai mică sustrag atenţia conducătorilor de la drum. Ca excepţie, s-ar putea permite convorbirile telefonice numai în automobilul oprit pe marginea drumului cu motorul oprit.
Problema conversaţiilor telefonice la volan nu va pierde din actualitate atâta timp, cât fiecare conducător nu va conştientiza, că responsabilitatea privind ceea ce se întâmplă cu el şi cu cei din jur cade pe umerii săi. Vieţile potenţial salvate şi nervii protejaţi, chiar şi în cazul unui simplu accident rutier, sunt dificil de evaluat în echivalent material sau moral.

Sursa: după un studiu efectuat de profesor universitar Vasile Plămădeală

Distribuie acest articol