Peste 51.000 de întreprinzători români în Peninsulă, o „contribuție importantă la dezvoltarea Italiei”

„Avem o comunitate românească în Italia din ce în ce mai activă, mai integrată și mai capabilă să facă afaceri, să aducă o contribuție din ce în ce mai importantă la dezvoltarea țării noastre” – cu aceste cuvinte, săptămâna trecută, prim ministrul Italiei, Paolo Gentiloni, într-o vizită oficială la București, i-a lăudat pe românii din peninsulă, o comunitate care numără oficial mai mult de 1.300.000 de cetățeni.

„O afacere pentru un viitor în ţara ta”, proiect destinat românilor care doresc să se întoarcă acasă pentru a începe o afacere

Despre românii din Italia și în special despre spiritul lor antreprenorial s-a discutat în cadrul unei conferințe care a avut loc la Roma, pe 21 aprilie, dedicată prezentării proiectului implementat de Guvernul de la București cu fonduri europene – „O afacere pentru un viitor în ţara ta”, destinat românilor care doresc să se întoarcă acasă pentru a începe o afacere, proiect care cuprinde cursuri gratuite online și o finanțare europeană nerambursabilă de 40.000 de euro.

„România are peste 3.000.000 de cetățeni care trăiesc în străinătate de aceea se înregistrează o nevoie din ce în ce mai presantă de forță de muncă, de profesioniști. Cei mai mulți români au părăsit țara pentru a scăpa de birocrație şi deseori de corupţia cu care se confruntă şi mediul de afaceri. Au plecat să câștige mai bine pentru a construi o casă sau a ţine copiii la facultate, însă mulţi dintre ei se gândesc să se întoarcă acasă. Românii din diaspora au acumulat o bogată experiență de muncă aici. Iată şi obiectivul proiectului nostru: acela de a încuraja întoarcerea românilor cu spirit antreprenorial în ţară. Beneficiarii nu sunt obligaţi să se întoarcă definitiv cu domiciliul în ţară” a explicat Dana Mihalache, coordonator în Italia al proiectului „O afacere pentru un viitor în țara ta.”

„Vorbim de o oportunitate unică, cu fonduri europene, complet gratuită pentru 200 de beneficiari: sunt oferite cursuri online de formare antreprenorială, asistenţă pentru a crea un plan de afaceri personalizat, iar cele mai bune 25 de proiecte vor primi finanţarea nerambursabilă de 40.000 de euro. Înscrierile se pot face până în luna iulie şi pot participa toți românii din Italia care îndeplinesc cerințele minime prevăzute de proiect”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Italia are mai mult de 51.000 de companii cu un proprietar român

Invitat special la Conferinţă a fost Antonio Ricci, cercetător IDOS / Dossier Immigrazione și unul dintre coordonatorii proiectului „Voci di Confine”. Antonio Ricci a prezentat – pentru prima dată în Italia – cele mai recente statistici privind comunitatea românească și aspecte legate de antreprenorii români în Italia.

„În 10 ani, numărul întreprinzătorilor români în Italia a crescut cu 70%. Astăzi, avem mai mult de 51.000 de companii cu un proprietar român, ceea ce înseamnă 10% din totalul afacerilor înfiinţate de către străini. Românii contribuie la 1% din PIB-ul italian. Dacă toţi românii s-ar opri o zi din muncă, efectele pentru economia Italiei ar fi grave”, a subliniat Antonio Ricci.

Deși românii constituie cea mai mare comunitate străină din Italia, ei nu sunt pe primul loc ca număr de companii înfiinţate, fiind depăşiţi de marocani și chinezi, cu 70.000, respectiv 57.000 de întreprinderi.

„Vorbim despre o realitate foarte dinamică și flexibilă: românii devin tot mai activi din punct de vedere antreprenorial. Desigur, una dintre cauzele inițiale de reticență de a înfiinţa afaceri o regăsim în istoria recentă a României: avem o dezvoltare încetinită forţat, după o jumătate de secol de „socialism real”, a mai spus Antonio Ricci.

Cine sunt antreprenorii români din Italia și în ce sectoare sunt cele mai numeroase firme?

„Întreprinzătorii români sunt oameni tineri și dinamici – o treime au circa 35 de ani – care folosesc propria experienţă dobândită pentru a-şi deschidă firme mici şi mijlocii, bazându-se pe un buget format din economii, pe o rețea socială construită în timp şi pe sprijinul familiei”.

Majoritatea firmelor românești activează în sectorul construcțiilor (60%), adesea urmând o logică de piață numită „sistem cascadă”, explică Ricci. „Marile companii câştigă contracte mari, și apoi, în lanț, fac sub contracte cu întreprinderi mai mici, chiar și individuale”, de multe ori pentru a nu plăti contribuții, în detrimentul lucrătorilor, care, în unele cazuri, sunt mai mult sau mai puțin forțaţi să-şi deschidă propria firmă”.

Antreprenorii români și cei străini în general, intră pe piață în domeniile „abandonate” de italieni, considerate depăşite sau unde se câştigă greu şi puţin. Mai mult, ei trebuie să înfrunte „un zid de hârtie, adică zidul birocraţiei”. Pentru a doborî acest zid, „se formează adevărate rețele informale printre străini, prin intermediul cărora antreprenorii se ajută între ei cu informaţii utile etc.”, adaugă expertul italian.

Pe lângă sectorul construcțiilor, care a crescut cu numai 6% în ultimul deceniu, apar noi direcții de dezvoltare a companiilor româneşti. Firme de servicii şi asistenţă, firme de catering şi structuri de tip hotelier – toate aceste domenii au înregistrat în ultimii 10 ani creşteri de la 200% până la de 400%. În fine, creşte şi numărul de mici firme în sectorul agricol, în special în sudul Italiei.

O altă caracteristică a antreprenoriatului românesc din Peninsulă este prezența din ce în ce mai importantă a femeilor: o treime din companiile românești sunt deschise de românce, mai ales în sectorul serviciilor.

După prezentarea exhaustivă a datelor statistice publicate în volumele editate de IDOS, echipa de proiect „O afacere pentru un viitor în ţara ta” a ilustrat participanților detalii despre înscrierea şi participarea în programul Diaspora Start Up.

Pentru înscrierea preliminară în proiectul European „O afacere pentru un viitor în ţara ta” poți accesa aici, formularul de preînscriere.

Miruna Cajvaneanu, expert comunicare – proiect „O afacere pentru un viitor în țara ta”

Distribuie acest articol