Italia: În Piemonte medicul ajunge la domiciliul pacientului în galop, pe calul său

În zona rurală Verduno, din provincia Cuneo, Piemonte, medicul ajunge la domiciliul pacientului în galop, pe calul său. Roberto Anfosso, medicul generalist în vârstă de 63 de ani, are grijă de calul său, îl hrănește,  îl curăță și îi pregătește hamul. Astfel pregătit, cum sosește un apel de la un bolnav, acesta se urcă în șa și aleargă în galop la pacient. Vinul, alunele, aerul proaspăt, toate fac ca speranța de viață aici, în această zonă să fie foarte mare în comparație cu media italiană, scrie La Repubblica.

 

Anfosso arată ca un doctor de altădată, desprins parcă dintr-un roman din secolul al XIX-lea. El a pus pe partea laterală a șeii doi saci cu cele necesare pentru vizite: de la stetoscop până la manometru, la medicamente, la foile de consultații și rețete. Persoanele vizitate la domiciliu au o medie de 70 de ani, dar unele dintre ele chiar peste 100 de ani. El spune că astăzi calul este mijlocul său preferat de a efectua vizite urgente și  de rutină, cum ar fi controlul presiunii, gripă, monitorizarea diabetului. „În fiecare săptămână călătoream de la optzeci până la o sută de kilometri călare – explică Anfosso – în primii trei ani am făcut aproximativ o mie de vizite, acum am încetat să le număr, au devenit prea multe”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Nu renunță la Ambra, calul lui, nici iarna. „Sunt niște peisaje incredibile. Este o zonă binecuvântată”, spune Roberto Anfosso.

Medicul este nepotul unui ofițer de cavalerie, a început să practice echitația la 14 ani, când astmul de care suferea l-a obligat să renunțe la fotbal. Când a apărut călare pe cal, oamenii locului s-au arătat contrariați. Unuia dintre pacienții săi i s-a parut atât de bizar comportamentului noului medic, încât nici nu l-a poftit în casă.

Cu timpul, lucrurile au intrat în normal, iar calul a devenit un fel de legătura între medic și pacienții săi. „De cele mai multe ori, bătrânii sunt fixați pe problemele lor patologice și nu vorbesc despre altceva daar calul le distrage atenția si din 20 de minute cât durează vizita, 10 sunt consacrate discuției despre cai”, spune doctorul.

„De multe ori, mă invită la masă și îmi oferă din vinul lor. Pe aici, majoritatea sunt producători. Desfac o sticlă și nu poți refuza, pentru că îi jignești, pe ei ca gazde și fructul muncii lor”, explică medicul. „Nu de puține ori, o simplă vizită a antrenat alte zece, pentru că oamenii mă zăresc de departe, mă sună și mă cheamă. Ba soacra a pățit ceva, ba mamei i s-au umflat picioarele”.

O poveste extraordinară din afara timpurilor noastre.

Distribuie acest articol