Pisa – trei bărbați români morți după ce mașina în care se aflau a căzut în râul Serchio. Posibilă prezența unei alte victime, căutările continuă

Tragedia a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 19 martie 2017, după ce o mașină Volkswagen Passat, la bordul căreia se aflau trei cetățeni români cu vârste cuprinse între 26 și 31 de ani, a derapat de pe un pod din fracțiunea Ripafratta a localității San Giuliano Terme din Pisa și s-a scufundat în apele râului Serchio.

Alarma a fost dată de câțiva localnici care au semnalat agenților de poliție faptul că parapetul podului respectiv era rupt și în apă se observa un autovehicul. Sosiți la fața locului, scafandrii de la unitatea de pompieri din Livorno au extras corpurile neînsuflețite ale doi dintrei cei trei bărbați români, scafandrii căutând acum corpul celui de-al treilea bărbat, relatează IlFattoQuotidiano.it.

Cei trei bărbați români, Marius Nicolae, 31 de ani, Cristian Mircea, 26 de ani și Lucian Cristea (a cărui corp nu a fost găsit încă), 31 de ani, care se pare că erau rude între ei, erau dați dispăruți de rudele lor cu câteva ore înainte de descoperirea tragediei.

Rudele au declarat că aceștia au ieșit sâmbătă seara pentru a lua cu mașina un al patrulea bărbat român dar nu s-au mai întors de atunci.

Corpul lui Lucian Cristea se presupune că a fost dus de curenții râului spre mare, relatează Il Tirreno, iar autoritățile declară că este posibil să existe și o a patra victimă în apele râului, bărbatul pentru care aceștia au ieșit din casă în seara zilei de ieri.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Accidentul a avut loc la circa 100 de metri distanță de locuința celor trei iar despre cel de-al patrulea bărbat nu se știe nimic în acest moment.

Scafandrii continuă căutările în apele râului pentru a găsi corpul lui Lucian Cristea dar și corpul celui de-al patrulea bărbat.

La fața locului prezent și primarul din San Giuliano Terme, Sergio Di Maio, care și-a exprimat condoleanțele sale pentru familia victimelor.

Acesta este al doilea accident care a avut loc în această noapte, în care au fost implicați cetățeni români. În jurul orei 22 de ieri seară, 18 martie 2017, un șofer român a pierdut controlul volanului unei mașini Fiat Multipla la nivelul unui sens giratoriu din localitatea Lugo, făcând astfel să se răstoarne mașina de mai multe ori.

În urma accidentului au murit o tânără de origine bosniacă de 24 de ani și copilul celor doi, în vârstă de numai 5 luni iar bărbatul român se află în condiții grave la spitalul din Lugo.

Mai multe detalii aici.

Distribuie acest articol