Pizza este un termen latin, apărut în secolul IX, care înseamnă „pâine plată”. Termenul poate proveni fie din cuvântul grec ”pikte” (însemnând „cocă frământată”), care în latină a devenit „picta” și ulterior „pitta”, așa cum a fost și este cunoscut și în limba română (pită = pâine).
Anul 997 e.n. este cel în care s-a redactat, la Gaeta, pe coasta vestică din partea sudică a Italiei, un document în limba latină conținând cea mai veche menționare a cuvântului pizza. Documentul conținea informația că un fermier trebuia să ducă episcopului orașului un număr de „pizze” de Crăciun și de Paști.
În secolele următoare, la Napoli, pe aceeași costă vestică, mai la nord, pizza, mâncare sățioasă și ieftină, a devenit un aliment foarte popular în rândul populației sărace.
Precursorul pizzei a fost, probabil, focaccia, o altă specialitate italiană sub forma unei pâini turtite pe care romanii antici o numeau panis focacius.
Focaccia s-a transformat în pizza în secolul al XVI-lea, după descoperirea Americii, când au fost de aduse din Lumea Nouă roșiile. Inițial, adăugarea roșiilor pe blatul de pâine era o practică întâlnită mai degrabă în zonele sărace din sudul Italiei, mai precis la Napoli, locul de naștere al pizzei se presupune, motiv pentru care această mâncare și-a făcut cu greu loc în alimentația cotidiană a italienilor.
Cel mai cunoscut și apreciat tip de pizza din Italia este clasica Margherita. Cu privire la originea acestei pizze relativ simple circulă o poveste veche: ea ar fi fost creată în 1889 de către napoletanul Raffaele Esposito. Cu ocazia vizitei cuplului regal la Napoli, el ar fi creat o pizza inspirată de culorile steagului italian: roșu (roșii), alb (mozzarella) și verde (busuioc) iar reginei Margherita i-ar fi plăcut atât de mult mâncarea încât pizza a primit numele ei.
Unii specialiști în domeniul pizzei consideră că există doar două tipuri de pizza autentice: Marinara și Margherita. Cea din urmă am văzut deja cum se prepară; Marinara, numită astfel pentru că era pregătită, în mod tradițional, de soțiile marinarilor atunci când aceștia se întorceau acasă, este și mai simplă, blatul fiind acoperit doar cu roșii, oregano, usturoi și ulei de măsline.
Pizza s-a răspândit dincolo de granițele orașului său de baștină spre sfârșitul secolului al XIX-lea, ne informează site-ul historia.ro dar a ajuns faimoasă mai târziu, și asta grație imigranților italieni din Statele Unite. Prima pizzerie din Statele Unite s-a deschis, se pare, în Manhattan în anul 1905, și a fost urmată de alte localuri înființate de imigranți în toate marile orașe americane.
Treptat, pizza a început să fie consumată și de americanii care se aventurau în cartierele imigranților. După al doilea război mondial, în epoca turismului de masă, și alte popoare au descoperit deliciile acestei pâini italienești.
Pizza s-a răspândit apoi în întreaga lume grație influenței Statelor Unite: odată cu blugii și muzica rock’n roll, pizza, devenită între timp un tip de fast food foarte iubit de americani, a devenit și ea faimoasă.
La gradul ei de răspândire în lume, pizza poate fi considerată unul din factorii succesului globalizării, care a asigurat oriunde, accesul fără constrângeri alimentare al oamenilor. Este cunoscut că lipsa alimentelor cu care ne-am obișnuit constituie o piedică serioasă a stabilirii cuiva în spații culturale străine.
Pizza a constituit și constituie alimentul agreat lejer de aproape orice consumator al planetei. De altfel, peste tot în lume s-au produs modificări în ceea ce privește realizarea pizzei, atât în ce privește forma, cât și ingredientele și tehnologia: peste tot se găsește pizza „italiană” cunoscută ca pizza standard, dar și nenumărate alte versiuni locale sau aduse din alte părți ale lumii, de către grupuri de imigranți,
Asociația Pizzei Napolitane Veridice are reguli foarte stricte în ceea ce privește pregătirea unei pizza autentic napolitane. Astfel, pizza trebuie coaptă într-un cuptor cu lemne boltit, aluatul trebuie frământat și aplatizat manual, fără folosirea unor instrumente (din aceasta cauză pizzaioli pregătesc pizza rulând-o cu degetele în aer). În plus, diametrul pizzei nu trebuie să depășească 35 de centimetri, respectiv aluatul nu poate fi mai gros de 1/3 cm în mijloc.
