Dimitrie Anghel (n. 16 iulie 1872, Cornești, Iași — d. 13 noiembrie 1914, Iași) a fost un poet, prozator, reprezentant al simbolismului român.
A urmat școala primară și liceul la Iași, între 1879 și 1890, când a părăsit studiile pentru a se dedica scrisului. A călătorit în Italia, Franța, unde a studiat literatura la Sorbona[2], Elveția și Spania, revenind în țară în 1902. A fost funcționar în Dobrogea (1906–1907), referent la Casa Școalelor și inspector al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (din 1911) .
Duminica
Cum te-aşteptam odată Duminică Prea-Sfîntă
Şi cât îmi pari acuma de tristă şi pustie…
Salonu-i gol, şi-n umbră doar samovarul cîntă
Asemeni unui popă ce-ngân-o leturghie.
Era cu toate-aceste aşa de multă lume,
Veneau tenori celebri, şi doamne diletante,
Poeţi sermani, şi fete ce între două glume
S-extaziau mirate : “Ah ! ce frumos andante !”
Tindea amoru-n umbră şiretele lui curse,
Şi când vorbeau de stele, de sori, de tot înaltul,
Eu mă plimbam cu gândul în carul Marei Urse,
Doar voi găsi un astru nespeculat de-un altul.
Cuvinte fără noimă urcau, dar, orice vorbe
Din gura ta căzute, mi se păreau divine,
Puteau să cânte-n pace şi harpe şi teorbe,
Căci n-auzeam nimica, de te-ascultam pe tine.
Şi-acum e gol salonul, e gol, şi-n umbra casei
Stau vastele fotolii şi lung prind să se mire :
Pe unde-o fi azi pasul micuţ al prea frumoasei,
Ce tot venea statornic ca să-şi găsească-un mire?
Oglinzile-şi arată cu jale infinitul
Şi nu mai vine nimeni… zadarnic stai la geamuri,
— „Ce-ai căutat în lume, o, tu ! mult liniştitul
Poet, credeai că-i lesne să scrii epitalamuri ?”
Ce-am căutat, v-aş spune, ce-am căutat eu — dară
Mi-e frică, căci în umbră, supremă ironie,
În neagra umbră, pianul cu dinţii scoşi afară
Rânjeşte ca un monstru ce-ar vrea să mă sfâşie.
Dimitrie Anghel – 17 iunie, 1907
