Poezia zilei: „Nu cu negru, ci cu alb și culoare” – Liviu Georgescu

Nu cu negru, ci cu alb și culoare

Mi-a şoptit: Fii vierme, prăbuşeşte şi cazi

în genunchi,

ascunde-te sub tine, sub grămada de genunchi răniţi,

zdreliţi de îndoială şi spaimă,

ascunde-te sub tot ce-i mai rău,

sub pământul care colcăie în tine cu toţi morţii

de-abinelea morţi

şi mai ales cu grămezile vii care nu şi-au trăit viaţa,

care n-au mai apucat

să vadă lumina.

Fii râmă în această pivniţă putredă,

fii melc în acest gol infinit,

fii vrabie în această colivie de oase,

fii corb în această rotire duhnind de departe.

Şi trăieşte-te pe tine din plin până te vei îngrozi

şi nu vei mai putea suporta intensitatea trăirii,

până când capul îţi va plesni şi din el vor curge

tot ce a fost mai urât pe lume, de la începutul începutului!

Cazi în genunchi şi roagă-te pentru toţi,

pentru tine şi pentru ea, pentru părinţii care-ar fi trebuit să fie

părinţi,

pentru cei fără mamă şi tătă,

care-au făcut bine şi rău,

şi roagă-te şi pentru mine, cel care-ţi şopteşte acum,

ridică-te în picioare şi deshide capacul,

priveşte soarele negru intens

şi roagă-te simplu

şi-ntr-o zi ai să vezi că vei fi în stare să înnegreşti totul

nu cu negru,

ci cu alb şi culoare.

Liviu Georgescu