Nu cu negru, ci cu alb și culoare
Mi-a şoptit: Fii vierme, prăbuşeşte şi cazi
în genunchi,
ascunde-te sub tine, sub grămada de genunchi răniţi,
zdreliţi de îndoială şi spaimă,
ascunde-te sub tot ce-i mai rău,
sub pământul care colcăie în tine cu toţi morţii
de-abinelea morţi
şi mai ales cu grămezile vii care nu şi-au trăit viaţa,
care n-au mai apucat
să vadă lumina.
Fii râmă în această pivniţă putredă,
fii melc în acest gol infinit,
fii vrabie în această colivie de oase,
fii corb în această rotire duhnind de departe.
Şi trăieşte-te pe tine din plin până te vei îngrozi
şi nu vei mai putea suporta intensitatea trăirii,
până când capul îţi va plesni şi din el vor curge
tot ce a fost mai urât pe lume, de la începutul începutului!
Cazi în genunchi şi roagă-te pentru toţi,
pentru tine şi pentru ea, pentru părinţii care-ar fi trebuit să fie
părinţi,
pentru cei fără mamă şi tătă,
care-au făcut bine şi rău,
şi roagă-te şi pentru mine, cel care-ţi şopteşte acum,
ridică-te în picioare şi deshide capacul,
priveşte soarele negru intens
şi roagă-te simplu
şi-ntr-o zi ai să vezi că vei fi în stare să înnegreşti totul
nu cu negru,
ci cu alb şi culoare.
Liviu Georgescu
