Costache Ioanid (n. 3 decembrie 1912, Comăndărești, Bucovina de Nord – d. 26 noiembrie 1987 a fost unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini români, atât în România cât și în străinătate.
Multe dintre poeziile sale au fost puse pe melodii, fiind astfel cântate în bisericile, în special neoprotestante, din întreaga Românie și de peste hotare. Citește mai mult…
Pentru cine?
Pe cărările razlețe
dintre zâmbet și suspine,
ți se pune o-ntrebare:
Pentru cine,
spune,
pentru cine oare
e atâta frumusețe,
e atâta gingășie
într-o floare?
Pentru cine s-ar desprinde
din broaboada
de zăpadă
ghiocelul în april,
dacă n-ar fi ochi să-l vadă,
dacă totu-i inutil ?
Pentru cine-n miez de roadă,
sorb și strâng în ei culoare
pentru vara următoare
embrionii
din begonii,
dacă totul e-o-ntâmplare ?
Pentru cine-și țese-n casă
haina pală
de vestală
cu lumini de diamant
floarea albă de mireasă,
dacă totul e neant ?
Pentru mințile obtuze
de bondari și buburuze ?
Pentru fluturii ce sboară
în zig-zaguri pe afară ?
Oare viespile ursuze
sunt inițiate-n artă?
oare bărzăunii trupeți,
plini de miere pe musteți,
sunt sensibili,
sunt esteți ?
Oare-ar sta flămind bondarul
de n-ar fi subtil decorul
și nu și-ar abate sborul
în grădinile bogate,
dacă florile de crin
n-ar fi … proporționate ? …
n-ar avea acea prestanță
ca de clopot florentin ?
n-ar avea varietate
de culoare și nuanță
de la alb pân’ la carmin ?
Nu cumva pretind … culbecii
să dezvolte-atâtea specii,
rozele îs liliecii ?
Nu.
În floare e-un mister !
Floarea e un mesager,
e un martor,
o solie,
e un înger din Eden,
care-aduce-n valea morții
o înaltă mărturie
în culoare,
în proporții,
în mireasmă
și-n desen.
Omule cu mintea plină,
du-te-o clipă în gradină,
treci prin văile-înflorite
și te uită la sulfină,
la bujori, la margarite,
la conduri, la inimioare,
la gherghina din cărare,
la năframa de mătase
ce ne-o dărue ciclama!
Lasă-te să te desfete
ochii-adânci de violete,
clopoțeii cu trei cupe
și narcisele trompete!
Și ia seama!
Dacă inima-ți rămâne
ca un bulgăr, ca o piatră,
ca un bolovan în vatră …
leapăd-o!
zdrobește-o-n coiburi!
Sparge-o pe ilau cu dalta!…
Și apleacă-te în rugă
să ceri alta !
Dar de simți o-nseninare,
un surâs și o blândețe,
care vine
să te-aline
de povară,
de tristețe,
tu apleacă-te și spune:
„Surioară,
pentru cine,
spune, pentru cine oare
e atâta frumusețe,
e atâta gingășie
într-o floare ?”
„Pentru cine ?…
Pentru om!
Pentru voi Făuritorul
și-a ascuns în floare dorul,
în petalele de aur
de fior și de lumină,
ca în opera divină
să cunoașteți
AUTORUL…„
Costache Ioanid
