Poezia zilei: ”Visez un cer tăcut” – Dan Botta

Dan Botta (n. 26 septembrie 1907, Adjud – d. 13 ianuarie 1958, București) a fost un poet, eseist și traducător român din perioada interbelică. Frate al actorului și poetului Emil Botta. Tatăl, medic, provine dintr-o veche familie ardelenească. Mama este corsicana Franceschi. Licențiat în greacă veche, latină, drept și educație fizică. Citește mai mult pe Wikipedia.

Visez un cer tăcut

Visez un cer tăcut, printre mirezme mii,
Visez o mare grea de lunecări albastre,
Visez la zei nespus de trişti şi de târzii,
Tăceri înfiorate, la dragostele noastre;
Visez zăpezi albastre şi magice păduri,
Visez fluide zări încremenite-alene,
Visez la Hesiod, la zei, la trubaduri,
La palidul Orpheu, la mistica Selene.

Mie-dor de nesfârşita lumină din senin,
De înălţimi pe care le-am străbătut în vise,
Bătute de-alizee ce-adie-n cerul-crin,
Mi-e dor de Paradisul pierdut, de largi abise;
Mi-e dor de orice floare strivită în neştire,
Mi-e dor de cântul nopţii ce unduie-n ether,
De chipul tău nostalgic, de-a stelei răsărire,
Mi-e dor de nemurire, mi-e dor, mi-e dor de cer.

Mă-mbată armonia din sferele de-argint,
Mă-mbată floarea tristă şi tristul mărgărint
Al nopţii de azur etern care-nfioară
Pateticul profum al florii de vioară,
În care umbra celor ce n-au fost niciodată
Adie-n văi adânci de haos ce mă-mbată;
Mă-mbăt de ochii tăi, de unduirea mării,
De cântecul Sirenii, de şoaptele pierzării.

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu

Dan Botta

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!