Poliția italiană: Un zidar român a încercat să mituiască agenții de poliție cu 4 bancnote de 50 de euro

Un bărbat român în vârstă de 42 de ani a fost denunțat de agenții de poliție din localitatea Pratola Peligna, provincia L’Aquila din Abruzzo, pentru instigare la corupție. Acesta riscă acum să facă între 4 și 7 ani de închisoare.

Potrivit unui comunicat de presă publicat joi, 22 aprilie 2021, pe site-ul oficial al Poliție de Stat din Italia, totul s-a întâmplat în cursul zilei de miercuri, 21 aprilie, pe autostrada A24, lângă cabina de taxare din Valle del Salto.

„Un zidar conducea un camion ce transporta schele și materiale de construcție, dar care era în mod evident supraîncărcat. Agenții Subsecției de Poliție Rutieră din Pratola Peligna l-au interceptat și l-au invitat să părăsească autostrada pentru ca apoi să ajungă la stația de cântărire unde au constatat un exces de peste o tonă, comparativ cu limita permisă prin lege”, scriu polițiștii italieni.

Conform celor relatate în comunicat, bărbatul român a fost sancționat pe loc cu suma de 430 de euro și totul s-ar fi terminat cu bine pentru el, dacă ar fi acceptat amenda și ar fi plecat. Conaționalul nostru a refuzat, însă, să primească procesul verbal și a încercat să-i corupă pe polițiști.

„Pe toată durata procedurii de emitere a procesului verbal, de la constatări și până la redactarea acestuia, șoferul, un român de 42 de ani rezident în L’Aquila, a încercat de mai multe ori să le ofere bani agenților pentru a evita amenda, până în punctul în care le-a arătat 4 bancnote de 50 de euro care au fost sechestrate imediat. Asta l-a costat și un denunț pentru instigare la corupție”, mai transmit polițiștii.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Potrivit art. 322 din Codul Penal italian, dacă o persoană oferă bani sau alte bunuri unui funcționar public pentru a-l induce să omită sau să întârzie un act ce ține de responsabilitatea sa, deci să înfăptuiască un act contrar obligațiilor sale, riscă să primească, dacă oferta nu este acceptată, pedeapsa stabilită în art. 319, redusă cu o treime.

Pedeapsa stabilită la art. 319 este „închisoare între 6 și 10 ani”, deci bărbatul român riscă acum să fie condamnat la închisoare între 4 și 7 ani, conform legii italiene.

Cu numai trei săptămâni în urmă, un alt cetățean român a încercat să corupă o patrulă a carabinierilor pentru a scăpa de sancțiuni, totul după o urmărire ca-n filme. Mai multe detalii în articolul de mai jos: