Fost politician român arestat în Italia, condamnat în România la 8 ani de închisoare pentru corupție

Fostul europarlamentar PDL Marian Zlotea și fost presedinte al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, fugit din țară după ce a fost condamnat la opt ani și jumătate de închisoare, s-a predat în Italia. Avocatul acestuia a mers la Curtea de Apel din Bologna și ar fi oferit informații despre locul în care se afla.

Zlotea a fost dat în urmărire de către Poliția Română după ce a fost condamnat definitiv în luna ianuarie de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de influență și luare de mită.

La câteva ore de la pronunțarea deciziei instanței, Zlotea a anunțat pe Facebook că a plecat din România și că a cerut statut de refugiat politic în altă țară, fără să precizeze unde. Zlotea spunea că sentința a fost de fapt o „plată politică” pentru că nu a plecat capul „în fața deținătorilor puterii absolute”. El consideră că dosarul este „bazat în totalitate pe două denunțuri neîntemeiate date sub presiune de doi inculpați arestați care, ulterior denunțurilor, au fost eliberați”.

„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au continuat activitățile investigativ operative stabilind faptul se află în IT, Bologna. În urma colaborării dintre cele doua state IT/RO a fost identificată adresa unde se ascundea persoana urmărită, reușindu-se depistarea sa în data de 23.02.2021”, au transmis autoritățile marți seara.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Fost europarlamentar PDL, Marian Zlotea, a fost găsit vinovat pentru că pe vremea când conducea ANSVSA și-a obligat subalternii să cotizeze pentru partidul din care făcea parte. Acum instanța din Italia trebuie să decidă dacă aprobă extrădarea acestuia pentru a-și executa pedeapsa în România.

Procedura este de lungă durată, iar în unele cazuri, precum Alina Bica sau Dragoș Săvulescu, decizia a fost în favoarea celor condamnați.

Distribuie acest articol