Adelina, o româncă originară din Baia Mare, a devenit în ochii italienilor care au cunoscut-o un simbol al sacrificiului și dedicării prin munca sa ca îngrijitoare în Italia. La 53 de ani, povestea ei este una despre adaptare, integrare și iubire necondiționată.
Povestea ei, asemănătoare cu a miilor de românce care lucrează în Italia ca îngrijitoare, a fost redată de AESDomicilio.
În urmă cu 14 ani, Adelina a părăsit România, pentru a căuta un viitor mai bun în Italia. Despre începuturi, ea a povestit:
„Am ajuns în Italia în 2010, inițial la Chieti unde am mers la o verișoară și apoi, cu ajutorul unei prietene, am găsit un loc de muncă ca îngrijitoare la Pescara.
Am plecat acolo pentru că se câștiga mai bine, dar a fost o perioadă foarte dificilă. Doamna mă certa dacă mâncam un fruct sau dacă mă opream câteva minute să mă uit la televizor.
Am stat acolo opt luni, nu știam să vorbesc italiană, nu știam să merg pe bicicletă. Mergeam să iau apă de la fântână, dar nu m-am speriat, pentru că eu sunt țărancă, o muncitoare harnică.”
Înainte de a veni în Italia lucra ca bucătăreasă, până când, din cauza problemelor instituției respective, a fost concediată și a rămas șomeră.
Cu toate că în țară o avea pe mama ei și un fiu, nevoile au constrâns-o să-i lase în urmă și să plece la muncă peste hotare:
„Voiam ca fiul meu să continue să studieze și era greu pentru mine să găsesc alt loc de muncă. În țara mea este destul de comun să decizi să pleci pentru a-ți întreține familia.
Pleci din disperare, pentru că nu ai altă alegere. Nu știi ce vei găsi, nu cunoști limba, dar o faci oricum. Nu ai altă alegere.”
Adelina vine dintr-o familie de oameni simpli, care fac parte dintre cei care regretă vremea trecută a comunismului din țara noastră:
„Trăiam bine pe timpul comunismului. Toți aveau un loc de muncă, nimeni nu stătea pe stradă fără să facă nimic. Nu era multă mâncare, doar ce puteai să iei pe cartele, un litru de ulei pe lună, două pâini pe zi, un salam.”
În Italia a mai lucrat la Teramo, pentru „signora Mariapia”. Despre ea, Adelina a spus:
„Doamna avea 90 de ani când am început, și credeam că nu voi sta mult. În țara mea oamenii mor repede, dar noi am rămas împreună timp de 7 ani.”
Curând, între ele s-a creat o relație de afecțiune:
„La început mă considera ca o fiică. ‘Vreau să te adopt’, îmi repeta. Era o persoană fantastică. O duceam în parc și ea întotdeauna începea să cânte.”
În cele din urmă, a ajuns să o îngrijească pe Gerolama, de 85 de ani, din Ascoli Piceno, unde locuiește și acum:
„Aici mă simt minunat, e ca și cum aș fi cu familia mea. Fiicele ei sunt ca surorile mele. Ele trăiesc în alte orașe, uneori vin să ne viziteze. Au încredere în mine, eu gestionez totul și cu doamna nu sunt probleme, chiar dacă starea ei se înrăutățește.
La sfârșit, totuși, mă voi întoarce acasă, să am grijă de mama mea. Îmi doresc să mă întorc, am petrecut o viață având grijă de alții.”
