Costică Roman, un român invalid de un picior în vârstă de 46 de ani, face un apel către localnicii insulei spaniole Mallorca (Insulele Baleare) pentru a găsi un loc de muncă stabil și pentru a primi în dar un cățeluș. Cu o poveste de viață nu tocmai veselă, românul nostru este întruchiparea voinței de a răzbi în viață indiferent de condițiile pe care ți le oferă soarta.
Mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu
Originar din Tulcea, un minunat oraș cu port fluvial la Dunăre, foarte aproape de Marea Neagră, Costică este un bărbat căsătorit și are un fiu. „Am plecat din România pentru că mama și soția mea nu se înțelegeau”, a explicat el, conform publicației Ultima Hora, principalul motiv pentru care a ajuns în Spania.
În țară, Costică a lucrat în diverse domenii: pe șantiere, la câmp, ca pictor, a reparat mașini, etc. El susține că era plătit foarte puțin, pentru că în România aproape totul este în mâna mafioților la această oră, nu ca pe vremea dictatorului Ceauşescu, atunci când, deşi puţini, cu toţii primeau bani lună de lună pentru munca prestată.
„Aveam casă, copiii mergeau la școală… Acum totul s-a schimbat în rău. Din cauza asta și din cauza lipsei de înțelegere a mamei mele cu soția mea, am plecat”, precizează conaționalul nostru.
Sosit în Spania, Costică s-a stabilit la Malaga (Andaluzia), unde și-a adus apoi soția și fiul, dar picioarele i s-au îmbolnăvit din cauza circulației insuficiente a sângelui, afecțiune care i-a provocat o tromboză în urma căreia a suferit două operații la piciorul stâng și amputarea celui drept.
Apoi, „un prieten care locuiește în Mallorca mi-a spus să vin aici, că este de lucru. Am călătorit la Mallorca și am găsit prietenul într-o situație disperată, era consumator de alcool și substanțe interzise. (…) Așa că am găsit acest loc unde m-am stabilit, după ce l-am curățat și am terminat cu șobolanii care au fost pe-aici”, povestește Costică despre locul care îi servește acum ca acoperiș deasupra capului.
Mai exact, românul se referă la locația situată în piața din fața a ceea ce a fost cândva intrarea în aerodromul Son Bonet (Pont d’Inca), unde și-a amenajat un adăpost între doi palmieri, cu un „dormitor” inclus (o saltea pe care o întinde peste doi paleți, pentru a nu se îmbiba cu apă când plouă, acoperită cu o prelată).
Aici dispune de principalele elemente necesare supraviețuirii: apă pentru spălat rufe, detergenți, un aragaz portabil tip camping, un scaun, etc. Toate obiectele sale sunt eficient organizate, la acestea conaționalul nostru se mai bucură de două lucruri esențiale. E vorba de un mic panou fotovoltaic, care se sprijină pe o ramură a unui palmier, pe care un prieten i l-a instalat pentru a-i face puțină lumină și a-și încărca telefonul, precum și o bicicletă cu care se deplasează la supermarketul din apropiere în caz că cineva se îndură și îi dă ceva de mâncare.
Nu dorește decât un cățel și o slujbă
Asta pentru că el nu primește niciun salariu, compensație lunară sau ceva asemănător. Nu are niciun fel de venituri. Dar Costică, oriunde s-ar afla (la ușa supermarketului, de exemplu) nu cere nimic. El doar stă acolo. Și dacă cineva îi dă ceva, el primește exprimându-și recunoștința.
„Uneori oamenii îmi dau mai multă mâncare decât am nevoie, iar eu le spun că deja am destul, nu pentru că o disprețuiesc, ci pentru că dacă o aduc acasă, unde n-am frigider, se strică. Apoi, când am destule pentru a doua zi și dacă aduc șase sau șapte euro în plus, mă întorc fericit la casa mea, unde stau până a doua zi, când vin din nou la supermarket.
Ce fac în restul zilei? Stau aici, mă spăl dacă trebuie să mă spăl, arunc excesul de apă într-un loc care nu deranjează pe nimeni, pregătesc prânzul și cina și verific internetul pe mobil în caz că apare vreo veste interesantă. Dacă mi-a fost cald vara…? Da, desigur, așa cum mă aștept să fie rece în timpul iernii. Dar cred că alții o duc mai rău decât mine”, se încurajează singur Costică.
Conaționalul nostru este o persoană cumsecade, curată și ordonată, care deocamdată visează la doar două lucruri: că cineva îi va dărui un cățel, „să-mi țină companie, pentru că singurătatea nu este bună și petrec mult timp singur, fără să vorbesc cu nimeni”, mărturisește el.
„Aș vrea să-mi găsesc și un loc de muncă, pentru că pot lucra la multe lucruri, chiar dacă am un picior protetic, stând așezat. S-ar putea să nu lucrez la fel de repede ca alții, dar sunt harnic și foarte consecvent. În plus, am documente și mă mulțumesc cu puțin. De aceea cer o șansă”, spune ferm Costică.
Persoanele care îl cunosc „bagă mâna în foc” pentru el. Singurul lucru care s-a ținut scai de el până acum a fost ghinionul, dar predispoziția lui pentru muncă este remarcabilă. Și nimeni nu se poate îndoi că este o persoană ordonată, deoarece este suficient să vezi curățenia existentă pe cei câțiva metri pătrați unde locuiește. „De ce să nu-i dăm oportunitatea pe care o cere?”, se întreabă jurnalistul spaniol de la Ultima Hora.
