Povestea lui George, românul ajutat de italieni să renască: „Eram atât de flămând încât am furat o pungă cu pâine”

Milioane de români au luat drumul străinătății în ultimii zeci de ani, din cauza sărăciei și a nevoilor cărora nu mai dovedeau să le facă față. Singuri, demoralizați că au fost nevoiți să lase în urma lor copii sau părinți bătrâni și bolnavi, fără să cunoască limba țării respective și cu prea puțini bani în buzunar, mulți au dormit la început pe stradă, prin gări sau pe sub poduri, neavând posibilitatea de a-și plăti o gazdă și nici prieteni pe sprijinul cărora să conteze.

Este și povestea lui George Răzvan Soptea, un român ajuns în culmea disperării, care dormea în gară, la Milano și care a fost ajutat de voluntarii de la asociația City Angels (Îngerii orașului) și cei de la Sant Egidio. „Ei m-au salvat”, a mărturisit românul nostru, dar italieni i-au răspuns pe bună dreptate: „Doar tu te-ai salvat!” Bărbatul are acum un loc de muncă și a reușit să îl aducă în Italia și pe fiul său, pe care îl lăsase acasă, cu bunicii. Povestea lui este relatată de Corriere della Sera.

- Continuarea articolului după publicitate -

În România a lucrat ca ospătar, ajutor de bucătar și a muncit cu ziua, în agricultură. Are un fiu, care i-a fost încredințat spre creștere, iar în 2010, pe când avea 29 de ani, a decis să-și încropească o mică gospodărie. Și-a cumpărat patru porci și doi cai și s-a pus pe treabă, doar că viața grea de la țară nu i-a oferit prea multe posibilități.

Pe 12 septembrie 2013, constrâns de nevoi, a vândut animalele, și-a lăsat copilul la bunici și a venit în Italia. A ajuns cu autobuzul la Milano, unde practic nu cunoștea pe nimeni. Prima noapte a dormit pe o bancă, în parc, sub o ploaie torențială. Apoi, s-a mutat pe băncile și în tunelurile subterane din Gara Centrală. Acolo, George a ajuns în culmea disperării. „Odată, eram atât de flămând, încât am furat o pungă cu pâine”, a povestit el.

Într-o noapte a mers să doarmă în căminul din via Sammartini și a ajuns acolo în condiții disperate. Psihologul care era de serviciu în noaptea respectivă a înțeles deznădejdea românului nostru și a vorbit cu el ore întregi. „Salvează-mă, pentru fiul meu”, i-a spus George.

De atunci, din acel moment în care a decis să trăiască, pentru el, dar mai ales pentru copilul său, George s-a lăsat ajutat de voluntarii de la asociația City Angels și de cei din Sant’Egidio. Un rol important în „renașterea” sa l-au avut Don Piero de la parohia San Gioachimo și un angajat român de la Biroul de relații cu străinii, din cadrul Primăriei din Milano. Acesta din urmă l-a ajutat să-și obțină codul fiscal și i-a întocmit un CV.

Cei de la City Angels i-au oferit haine potrivite pentru a se putea prezenta la interviuri și a obține un loc de muncă. Nu a fost tocmai ușor, George nu prezenta prea mare încredere și a fost refuzat de mai multe ori, până când a fost acceptat de o firmă care se ocupă de curățenia gării în care bărbatul își dusese până nu de mult traiul. Mai întâi pentru două luni, apoi cu un contract pe un an și, în cele din urmă, cu un contract pe perioadă nedeterminată.

Nu e cine știe ce, am putea gândi mulți dintre noi, dar om de serviciu într-o gară ca cea din Milano, cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, este totuși un loc de muncă ce oferă stabilitate și garanția unui salariu lunar destul de bunicel. Iar George, a știut să profite de această posibilitate, făcându-și datoria așa cum se cuvine și câștigând încrederea superiorilor săi. Atât de mult, încât au angajat-o și pe partenera lui de viață, pe care a cunoscut-o între timp.

A reușit chiar să-și cumpere și o căsuță mică și să-l aducă la Milano pe fiul său. Acum oferă ajutorul său persoanelor care sunt în aceeași situație în care a fost el cu ani în urmă: „Nu trebuie să renunțăm niciodată la ceea ce ne dorim, trebuie să avem încredere în noi și în forțele noastre!”

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos