Povestea neobișnuită a unui bărbat, tată a peste 500 de copii. „Opriți-l!”

Jonathan Jacob Mejier, un muzician olandez în vârstă de 41 de ani, care este tatăl a peste 500 de copii născuți într-o duzină de clinici olandeze datorită „amabilelor” sale donații de material seminal, a fost dat în judecată de o proaspătă mămică, beneficiară a „bunăvoinței” acestuia.

După cum relatează ilfattoquotidiano.it, Mejier ar fi în prezent tatăl a sute de bebeluși, deși în Olanda există o limită a numărului de donații pentru vânzarea prețiosului material seminal: 25 (ceea ce nu este deloc un număr nesemnificativ). În Italia, de exemplu, sunt permise doar 10 donații de acest gen.

Deși Meijer a fost pe „lista neagră” a donatorilor din Olanda, el a continuat să-și doneze materialul seminal, inclusiv în mod ilegal. În total, muzicianul devenit tatăl a peste 500 de copii face obiectul unor proceduri judiciare.

„Fundația olandeză Donorkind îl dă în judecată pe Jonathan Jacob Meijer pentru a-l împiedica să doneze material seminal și îl acuză că a mințit în legătură cu numărul de copii pe care i-a născut”, a dezvăluit publicația britanică The Telegraph.

O asociație de medici ginecologi olandezi alertase încă din 2017 despre cazul acestui bărbat: cu donațiile sale, acesta contribuise până atunci la nașterea a 102 copii, în 10 clinici din țară.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Considerat drept „donator în serie”, Meijer nu și-a mai putut dona materialul seminal în Olanda, având în vedere plasarea sa pe „lista neagră”, dar ar fi continuat să facă acest lucru în special în țări precum Ucraina și Danemarca.

Potrivit fundației Donorkind, bărbatul ar fi abordat pe rețelele de socializare și pe internet diverse persoane care căutau un donator, pentru a le oferi materialul său seminal.

Fundația Donorkind a cerut ca donațiile de acest fel să fie interzise și să fie listate clinicile care le-au primit. De asemenea, a cerut ca probele de material seminal încă stocate să fie distruse, cu excepția cazului în care sunt folosite de femei care au avut deja un copil datorită donațiilor sale.

„Luăm măsuri împotriva acestui individ pentru că guvernul nu face nimic. El poate acționa oriunde în lume datorită internetului și face afaceri cu mari bănci internaționale de spermă”, a declarat purtătorul de cuvânt al fundației Donorkind, Ties van der Meer.

În Olanda, un donator nu poate dona mai mult de 25 de ori spermatozoizii lui la mai mult de 12 femei. Această legislație are ca scop limitarea riscului de consangvinitate, tulburări psihologice și incest.

În Franța, agenția de biomedicină indică faptul că „legea precizează că folosirea donării de gameți de la același donator nu poate duce la nașterea a mai mult de 10 copii, pentru a reduce riscul de împerecheri consangvine”.

„Când mă gândesc la potențialele consecințe pentru copilul meu, mi se face rău”, a mărturisit Eva, una dintre victimele lui Meijer și mama unui copil născut în 2018 datorită unei donații de material seminal de la acest donator.

Ea a depus o plângere împotriva lui Jonathan Jacob Meijer, după ce a descoperit profilul său de donator. „Dacă aș fi știut că are peste 100 de copii, nu l-aș fi ales niciodată”, a explicat Eva.

Și nu este vorba doar de probleme etice mai mult sau mai puțin retro, ci efectiv despre o reproducere evidentă în care fiii și fiicele bărbatului riscă să se întâlnească și să se reproducă făcând posibilă apariția de boli și anomalii genetice.

În concluzie, aspectul cel mai deconcertant al întregii povești este faptul că nu există nicio arhivă oficială a donatorilor și că, prin urmare, „piața” sectorului donatorilor de material seminal este complet scăpată de sub control.

Distribuie acest articol