Italia: Povestea tristă a lui Dănuț, românul care a murit după ce a căzut de la etajul trei, printre balustrade

„S-a stins din viață bunul nostru prieten Boss (Pătrulescu Gheorghe Dan) Dumnezeu să te odihnească în pace, scumpul nostru prieten! Nu te vom uita niciodată! Zâmbetul tău nu îl vom uita niciodată!” Acesta este mesajul scris pe Facebook de către prietenii lui Dan Gheorghe Pătrulescu , bărbatul român care la Padova, în Italia, și-a găsit sfârșitul căzând de la etajul al III-lea, printre balustrade.

Dan Gheorghe Pătrulescu, în vârstă de 51 de ani, a murit în fața colegilor săi de apartament, de pe via Aspetti, 189. Apartamentul cu patru camere în care locuia, era împărțit de Dănuț cu alți patru români, două îngrijitoare și doi zidari, scrie Il mattino di Padova. Sâmbătă seara, târziu în noapte, prietenii săi au auzit o lovitură puternică în interiorul blocului, un zgomot macabru care nu prevestea nimic bun. Atunci când locatarii au ieșit și s-au uitat în jos, pe casa scării, au văzut la parter corpul lui Dan Gheorghe Pătrulescu. I-au acordat imediat primul ajutor, iar o ambulanță de la 118 și o mașină a poliției au sosit la fața locului la scurt timp. În ciuda a peste douăzeci de minute de masaj cardiac, medicul a trebuit să constate moartea bărbatului român.

Pentru poliție inițial a fost o moarte suspectă. Cauza morții lui Dan trebuia clarificată imediat iar medicul legal, după ore de teste, a exclus implicarea altor persoane în incident. Nu existau semne de luptă pe corp, stabilindu-se astfel că moartea românului a survenit în urma dezechilibrării și în consecință a căderii bărbatului. Reconstrucția finală a poliției este simplă și directă, astfel încât procurorul de serviciu nu a cerut nici măcar să i se facă autopsie. Gheorghe a venit acasă beat, a urcat la etajul al treilea, s-a aplecat prea mult peste balustradă și a căzut în gol, între etaje. Zgomotul s-a datorat căderii corpului care, înainte de a ajunge la sol, a spart câteva bucăți de sticlă ale balustradelor.

Dan Gheorghe Pătrulescu locuia în Padova de ani de zile și a încercat să-și câștige o viață demnă lucrând în construcții. Cine caută pe Google „Dan Gheorghe Pătrulescu” găsește încă anunțul său, cu adresa și numărul de telefon mobil.

Anunțul pe Google al lui Dan Gheorghe Pătrulescu

De muncă se găsește greu, cheltuielile sunt mari, singurătatea, depărtarea de casă și de cei dragi, l-au făcut pe românul nostru să cadă într-o depresie care l-a dus în cele din urmă pe căi greșite. Dănuț fusese eliberat de la arest domiciliar pe 21 ianuarie. Pe 20 octombrie 2015, el a ajuns în cătușe pentru o serie de furturi în magazinele de discount din Vigonza și Noventa. Din acel moment, viața lui se schimbă pentru că începe să își înece amarul în alcool. Condamnat la arest la domiciliu fusese eliberat luna trecută, pe 21 ianuarie. Colegii săi de apartament, cei pentru care Dănuț era „Boss” cum îl numeau ei, sunt martori direcți ai acestei vieți ruinate, a acestei dificultăți de a reveni la o viață normală.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Un om care a căzut de mai multe ori, nu doar o dată, și nimeni nu a fost în stare să îl ajute. A căzut moral și apoi fizic. Și nu s-a mai putut ridica…

Poliția italiană a informat fiica lui Dan Gheorghe Pătrulescu despre decesul tatălui său. Fiica sa locuiește în Germania și va trebui să ajungă la Padova în următoarele zile.

Distribuie acest articol