Povestea unei badante românce din Italia. „Auzeam voci în cap care îmi spuneau să-mi pun capăt vieții”

De origine română, în cei 17 ani petrecuți în Italia, Magda a experimentat totul: viața pe stradă, locuri de muncă precare, alcoolul și violența. Fără un loc de muncă și un acoperiș deasupra capului, ea este acum găzduită de Casa Sabotino, un centru născut în urma colaborării dintre instituții, asociații, donatori.

În Casa Sabotino, aflată în cartierul Prati, din Roma, se află în prezent 18 persoane de diferite naționalități. Printre ele și Magda, în vârstă de 52 de ani, care a venit în Italia în 2006, împreună cu partenerul ei și fiul lor de 19 ani.

Povestea sa este redată de publicația Redattore Sociale:

În cei 17 ani petrecuți în Italia, a experimentat totul: viața pe stradă, locuri de muncă precare, alcoolul, violența.

A supraviețuit și acum este găzduită la Casa Sabotino, așezată la masa din sufragerie, cu o față obosită și o îmbrăcăminte lejeră, de interior, care evidențiază, prin contrast, unghiile lungi, frumos colorate, ieșite proaspăt de la manichiură. Un mic act de îngrijire, de iubire de sine, o omagiere a femeii care ar fi putut să fie și care poate, într-o zi, va deveni.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La sosirea în Italia, Magda și partenerul ei nu au avut un plan precis și nici un loc unde să stea. Au dormit în gara Termini, mai precis pe Via Marsala, apoi au petrecut peste șase luni dormind în holul din fața Oficiului Poștal, împreună cu un grup de aproximativ 30 de oameni, care erau de asemenea fără adăpost. În fiecare dimineață, în jurul orei 6:00 trebuiau să se trezească și să plece, îndepărtați de carabinieri.

Nu cunoșteau limba, reușeau să spună doar „si” și „no”, „buongiorno” și „buona sera”, dar încet, încet, au început să se obișnuiască treptat cu harta solidarității din oraș și au început să frecventeze școala de italiană de pe Via Giolitti, Sant’Egidio de pe Via Dandolo, Centrul de ajutor Caritas de pe Via delle Zoccolette.

Petreceau întreaga zi prin oraș, așteptând să se întoarcă sub arcadele Oficiului Poștal. Magda a găsit la un moment dat un loc de muncă ca îngrijitoare, dar a durat doar trei luni, pentru că doamna pe care o îngrijea a murit. Au urmat 12 ani de lucru ca badantă, la negru și la locuri de muncă ocazionale.

Spatele o durea tot mai mult din cauza eforturilor excesive, ea se atașa de bătrânii pe care îi îngrijea, dar la final aceștia mureau și despărțirile de ei o deprimau.

Cu timpul, intervalele dintre un loc de muncă și altul devin mai frecvente. Magda, împreună cu partenerul ei, se mutase între timp într-un vehicul abandonat în zona Monti Tiburtini, la 6 kilometri est de Stația Termini.

„Eu nu stăteam bine cu sănătate, el nu mai putea nici măcar să lucreze în depozitele de materiale de construcții, cum puteam să plătim chirie?” – spune ea. „Era dificil, ploua în mașină și apoi nu știai niciodată unde să mergi la baie.”

Apoi partenerul ei s-a îmbolnăvit, i-a fost descoperită o tumoare la cap. Poate o avea de mult timp, cine știe. Dar amândoi părăsesc mașina și merg să doarmă unul la Caritas și celălalt la Centrul de Noapte de la Binario 95. Ea îl însoțește o dată pe lună la spital pentru chimioterapie.

Între timp, relația dintre ei s-a înrăutățit. „Nu a fost niciodată un sfânt, spune Magda, este un tip irascibil, adesea se implică în scandaluri. Și apoi a fost de două ori în închisoare, timp de 4 ani în total, atât în Roma cât și în Toscana.” A lovit-o de multe ori, cu brutalitate.

- Continuarea după publicitate -

El o acuză că nu-l mai iubește și că ea speră că va muri. Magda îi dă toți banii pe care îi câștigă, dar acest gest nu este suficient. El îi repetă că nu știe să facă nimic și că nu știe nici măcar să fure și nici să se prostitueze. Ea îl suportă ani de zile și acum, când este și bolnav, cu atât mai mult, nu vrea să îl lase singur.

Toți îi recomandau să încheie această relație toxică, chiar și medicii care îl tratau. „O dată, la cantina din Via Marsala, mi-a dat o palmă atât de puternică încât credeam că s-a stins lumina. Pentru mine s-a făcut brusc întuneric.”

Și ce făcea ea în astfel de cazuri? „Luam două analgezice, o bere și nu mă mai gândeam la asta”. Când el s-a întors din nou în închisoare, Magda a rămas, în sfârșit, singură.

Dar nu a fost ușor să-și găsească un loc unde să stea. A dormit în centrele de primire, a mers la Surorile Madre Teresa din Calcutta și apoi a mers la fiul ei, care între timp s-a mutat în Germania.

Neputând să rămână cu el, s-a întors în Italia, unde a început din nou să bată la ușa centrelor de primire, până când, în noiembrie 2021, a ajuns la Casa Sabotino, unde, cu timpul și cu mult efort, a găsit un echilibru.

„Când beam bere eram mereu zâmbitoare – a spus ea – dar uneori auzeam voci în cap care îmi spuneau să-mi pun capăt vieții, pentru că acolo unde aș fi mers nu ar fi mai fost dureri și nici suferință. Aici, la Casa Sabotino, nu mi s-a spus niciodată că sunt o ratată sau o alcoolică și învăț încet, încet, să am grijă de mine.”

@rotalianul