Presa italiană: Prețul scump plătit de „badantele” românce care ne îngrijesc bătrânii noștri

Un amplu articol în cotidianul italian Corriere della Sera prezintă viața „badantelor” românce care, odată ce s-au întors acasă, în România, suferă de stări depresive în urma activității de îngrijitoare la domiciliu, 24 de ore din 24, pe care au practicat-o în Italia. „În țara noastră sunt circa un milion de badante românce – scriu italienii – doar Siria exportă mai mulți imigranți în Europa.”

Jurnaliștii italieni au vorbit cu mai multe paciente de la spitalul de psihiatrie Socola de la Iași, românce internate pentru a se trata de sindromul Italia, iar ceea ce povestesc aceste femei ne confirmă încă o dată cât de cruntă este sărăcia de la noi din țară. Pentru o mână de bani, din care vor rămâne cu prea puțin în cele din urmă, aceste mame își jertfesc sănătatea și liniștea, ajungând în cele din urmă prizoniere ale unei minți încătușate de frici, tristeți și crize de paranoia.

Nicoleta a lucrat 10 ani ca badantă în Italia, a îngrijit multe persoane, iar acum, epuizată psihic, a sosit rândul ei să fie îngrijită. Într-un spital de boli mentale, în Iași, la Socola. Stă pe bancă, aceeași în fiecare zi, și privește pierdută la florile din fața ei când povestește: „M-am întors acasă și mi-am dat seama că vorbeam cu vocile din capul meu. Mă simțeam prizonieră, nu dormeam niciodată și tot încercam să fug. Aveam atacuri de panică și plângeam mereu. Fiii mei nu mă mai recunoșteau și aveau dreptate, crescuseră departe de mine pentru mult timp… În cele din urmă au plecat și ei la rândul lor și e drept să facă asta, au viața lor de trăit. Eu, pe a mea, am făcut-o cadou Italiei.”

Despre vocile din capul ei, Nicoleta spune: «Le aud obsesiv cum strigă și îmi ordonă: „Nicoleta, ești o împuțită!”, „Nicoleta, vino aici și curăță!”, „Taci din gură, Nicoleta!”, le aud mereu vocile astea, nu-mi mai ies din cap.» Vocile bătrânului bolnav de Alzeihmer pe care l-a îngrijit și ale soției sale. Plus toate amintirile din casa lor, de la Treviso, unde Nicoleta s-a simțit ca într-o închisoare, fără niciun liber, nici sâmbăta, nici duminica măcar. „Îi visez pe amândoi, în fiecare seară, doi zombie care mă aleargă și mă chinuie.”

Carmen, are 58 de ani. În Italia a lucrat și ea tot pentru 10 ani ca badantă, la Biella: „Mă puteam spăla o singură dată pe săptămână. Îmi verificau mereu ce și cât mâncam, iar apa trebuia să o încălzesc pe radiatoare. Acum, în familia mea nimeni nu mă mai suportă, mă comport ciudat, fac aceleași lucruri, parcă aș fi un spion, urmăresc și notez tot ce se consumă, a devenit o obsesie pentru mine. Italia m-a făcut să devin așa.”

Elena Alexe are 60 de ani și de cinci vine regulat la tratament la spitalul de psihiatrie. Ea povestește celor de la Corriere della Sera: «Vouă, italienilor, puțin vă pasă de părinții voștri, le puneți câte o badantă și ciao, vă trăiți viața! Eu am lucrat la Verona, la negru, fără contract de muncă. Îmi dădeau puțin tare de mâncare, ajunsesem să am 50 de kilograme dar îngrijeam un bătrân care cântărea 100. Mi se cuveneau șase jumătăți de măr pe săptămână, în fiecare zi se mânca un măr, jumătate bătrânul și cealaltă jumătate, eu. Îmi puseseră un pat pe coridor, lângă cel al câinelui. Fata bătrânului mă jignea și mă umilea mereu, îmi spunea că noi, românii, suntem vai de capul nostru, niște morți de foame. Încet, încet, am început să am atacuri de panică și  o durere fixă, în gât. Îmi lăsasem acasă părinți mei bătrâni ca să-i îngrijesc pe-ai altora, iar băiatul meu dormea cu fotografia mea sub pernă. Tremura când vorbeam la telefon și-mi spunea: „Întoarce-te acasă mamă, altfel mă urc pe acoperiș și mă arunc în gol.” La 19 ani avea deja păr alb.»

„Mai mult decât o boală sindromul Italia este un fenomen medical social”, explică Petronela Nechita, medic primar psihiatru la clinica de la Iași. „Nimeni nu poate îngriji o persoană dementă de unul singur, 24 de ore pe zi, fără pauză. Toți am înnebuni dacă am face asta!”, este de părere medicul psihiatru.

Mulți dintre noi o știm prea bine și conștientizăm acest lucru. O știu și ele, „badantele”, care acceptă să lucreze 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru un pumn de bani în plus care li se vor scurge printre degete, la fel ca liniștea pe care cu greu o vor mai recupera. Bani care nu vor răsplăti niciodată nici timpul petrecut departe de cei dragi, nici eforturile de multe ori supraomenești ale acestor femei. Citiți aici articolul italienilor de la Corriere della Sera.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!