Președintele CJ Neamț, căutat de poliție în Italia. Condamnat la închisoare pentru dare și luare de mită

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, condamnat definitiv vineri, 10 martie, de Curtea de Apel Brașov, la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare, a fugit în Italia înainte de pronunțarea sentinței. Politicianul român, membru PSD, este căutat de poliție. Cine l-a văzut este rugat să sune la 112.

Instanța a mai decis și confiscarea a 80.000 euro și 150.000 lei, precum și menținerea sechestrului asigurator pe mai multe bunuri și plata cheltuielilor de judecată de 30.000 de lei.

Arsene a fost condamnat inițial, în 2022, la 8 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru trafic de influență (dare și luare de mită) și interzicerea unor drepturi, printre care ocuparea, exercitarea și dreptul de a fi ales în funcții publice.

El a intrat în concediu de odihnă și a plecat în Italia pe 4 martie, cu avionul, cu puține zile înainte de a se pronunța sentința definitivă. A zburat de pe Aeroportul Otopeni către Roma, neavând nicio interdicție de a părăsi tara.

Pe site-ul Poliției Române, la secțiunea „Most Wanted”, a fost postată vineri seara fotografia lui Ionel Arsene, cu mențiunea că pe numele său există un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru trafic de influență și luare și dare de mită.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Profilul de urmărit general oferă și următoarele detalii despre Ionel Arsene: „Condamnare: 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Fapta: Persoana a săvârșit două fapte de trafic de influență în perioada iunie-iulie 2015. Semnalmente: înălțime – 1,85m; greutate – cca. 85 kg; constituție normală; păr grizonat; ochi căprui”.

Arsene ar fi acționar la o companie înregistrată în Brescia, asociatul său fiind Gheorghe Vlasie, zis și Ginel, cel care controlează firma Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi (fosta Aqua Parc SRL), abonată la contracte cu statul.

Ionel Arsene este și președinte al PSD Neamț, începând din 2013. Arsene este unul dintre baronii locali ai PSD și era considerat mâna dreaptă a fostului lider al PSD Liviu Dragnea.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cursul anului 2013, Arsene, ca deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro.

Arsene și-a folosit influența, pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, pentru „a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală”, potrivit DNA.

Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

Arsene a fost denunțat de Gheorghe Ștefan, zis „Pinalti”, cu care și-a dat mâna pentru a scăpa de Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean de la acea vreme.

În acest scop Ștefan i-a dat 100.000 de euro lui Arsene, banii trebuind să ajungă, prin interpuși, la șeful ANI, pentru a-l declara pe Culiță Tărâță incompatibil și în conflict de interese.

Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, iar în 2014, când Gheorghe Ștefan i-a cerut explicații, Ionel Arsene a spus că „decapitarea” lui Culiță Tărâță nu s-a produs pentru că au intervenit Gabriel Oprea și Victor Ponta.

Când i-a cerut banii înapoi, Ionel Arsene a restituit doar 20.000 de euro, spunând că „banii au fost dați mai departe”, dar l-a asigurat pe Ștefan că va încredința lucrările de construire a unei școli din Icușești către firma lui Vasile Panaite, viitor prefect de Neamț, la acea vreme primar la Dragomirești, care îi va da și lui Gheorghe Ștefan o parte din profit, scrie Europa Liberă.

Distribuie acest articol