Prima autostradă electrificată în Italia. Transport rutier revoluționar și inovator

Proiectul autostrăzilor electrificate ajunge și în Italia, o porțiune de 6 kilometri din autostrada A35 (Brebemi) care leagă orașele Brescia și Milano va fi electrificată, informează Repubblica. Porțiunea de autostradă care va fi electrificată se află în provincia Bergamo (Lombardia), între Calcio și Romano în ambele direcții.

Cu stâlpi pe laterale și cabluri electrice care se întind deasupra primei benzi. Pe acest tronson vor circula camioane hibride care se alimentează cu energie electrică, printr-un pantograf montat deasupra cabinei, similar cu ce vedem la tramvaie și troleibuze. E un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, deja testat în Suedia și în Germania, iar în următorul deceniu există mari șanse să vedem din ce în ce mai multe drumuri europene modificate astfel.

Spre deosebire de trenuri şi tramvaie, care folosesc un singur pantograf pentru alimentarea cu energie, camioanele hibride propuse de Scania au nevoie de două pantografe retractabile care se pot conecta şi deconecta din mers, spre exemplu pentru depăşirea unui obstacol sau alt vehicul mai lent.

Imagine de pe tronsonul autostrăzii electrificate din Suedia

În Italia, proiectul se va realiza prin colaborarea între Scania și autostrada A35 Brebemi: „Suntem pregătiți să colaborăm cu A35 Brebemi pentru a da viață primei autostrăzi electrificate din Italia, un proiect extrem de revoluționar destinat să schimbe pentru totdeauna conceptul de transport rutier”, explică Franco Fenoglio, președintele Italscania.

Imagine de pe tronsonul autostrăzii electrificate din Suedia

Proiectul a fost lansat din 2016 de suedezul Magnus Ernström 

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Este un sistem catenar care folosește un pantograf montat pe un camion cu tracțiune electrică”, explica inițial Magnus Ernström, proprietarul suedez al acestui proiect. „Camioanele trec instantaneu de la electric la motorul biodiesel de 9 litri, deci pot face depășiri și pot schimba banda când e nevoie”, mai spunea acesta.

De ce acest sistem și nu o rețea cu stații de încărcare? „Sistemul nostru practic permite montarea de baterii mai mici, mai ușoare, având în vedere că vehiculul poate merge direct pe curent pe unele porțiuni, dar și posibilitatea ca vehiculul să se încarce în timp ce își continuă drumul pe autostradă, fără să fie nevoie să oprească și să încarce bateriile”, răspunde Ernström.

„Este una dintre soluțiile care pot rezolva problema transportului greu fără carburanți fosili, pentru viitor. Nu este singură componentă, dar este una dintre tehnologiile care pot fi o parte importantă a soluției generale, pe viitor”, mai suținea suedezul.