Un moment instituțional și cultural a fost experimentat de reprezentanții regiunii Vallo di Diano, în aceste zile la Cluj, în România, unde primarul localității Buonabitacolo (Campania), Giancarlo Guercio, a participat la manifestarea culturală „Zilele Clujului.”
Guercio este într-o vizită oficială în Cluj-Napoca unde s-a întâlnit cu primarul Emil Boc, cu ocazia festivalului local al orașului, la care au participat numeroși reprezentanți din întreaga lume.
Primarul italian a avut onoarea, scrie Onda News, de a reprezenta Italia și teritoriul său. După înmânarea primarului Emil Boc a unei stampe din secolul al XVIII-lea, simbol al localității Buonabitacolo, Giancarlo Guercio a asistat la întreaga parada internațională și istorică a evenimentului.
„O mare oportunitate pentru mine și pentru un mic centru ca Buonabitacolo” – a declarat Guercio. „La Buonabitacolo sunt români din toate regiunile României, iar Cluj-Napoca este demonstrația că și după o dictatură, un popor își poate recâștiga libertatea și dorința de a trăi. Clujul este un oraș modern și plin de viață, iar dezvoltarea economică și socială este vizibilă. Este deschis tinerilor, educației, culturii. Un bun semn de bunăstare și de progres.”
Primarul localității Buonabitacolo a fost invitat în România de Carmela Lista, directoarea institutului „Centro di Cultura Italiana” din Cluj Napoca.