Profesorii care predau cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească în ţările europene se simt abandonați în aceste zile de autoritățile române, în condițiile în care școlile au fost închise, iar activitatea acestor dascăli suspendată temporar. Cursul LCCR nu este o disciplină recunoscută de Ministerul Educației Naționale, profesorii sunt doar colaboratori ai Institutului Limbii Române şi nu angajaţi ai Ministerului, de aceea nu este prima dată când sunt profund afectați de nepăsarea autorităților române.
Monitorul Express ne informează că acești profesori, care îi învață limba română pe copiii conaționalilor din străinătate, sunt plătiţi de ILR ca şi colaboratori, folosind modalitatea „plata cu ora”, ceea ce înseamnă că sunt plătiți doar când sunt la catedră, pentru câte ore au la grupele de copii pe care reuşesc să le formeze, iar în timpul vacanţelor nu au salariu.
Fără activitate în această perioadă de pandemie cu coronavirus, profesorii români care predau cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească rămân practic fără niciun fel de venit, din partea nimănui și nici măcar dreptul la șomaj nu le este recunoscut.
Gina Dumitriu, o profesoară care predă limba română în Italia, la Terni, a adresat o scrisoare deschisă ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, secretarului de Stat de la Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Ovidiu Burdușa, senatorilor și deputaților de diaspora care în aceste zile nu se fac nici văzuți și nici auziți de românii care i-au ales să-i reprezinte.
Redăm integral textul scrisorii pe care profesoara Gina Dumitriu a publicat-o pe profilul ei de Facebook:
Doamnei Ministru Monica Anisie ,
Domnului Secretar de Stat Ovidiu Burdusa ,
Domnului Senator Viorel Badea,
Domnului Deputat Matei Adrian Dobrovie
Domnului Deputat Doru Coliu,
Domnului Deputat Nicolae Daniel Popescu,
Domnului Deputat Constantin Codreanu,
Și profesorii sunt oameni, nu-i așa?
A trecut mai bine de o lună de când primii profesori LCCR, cei din regiunile din Nordul Italiei, sunt izolați la domiciliu. Situația lor este îngrijorătoare pentru că zona rămâne puternic afectată de pandemie, iar sentimentele de frică și de neputință sunt mai acute decât în alte regiuni.
În numele lor, în numele meu și a acelor colege care nu mai au puterea psihologică să o facă, mă expun aici, în singura piață publică care ne-a mai rămas.
Sunt aici în calitate de profesor LCCR, de cetățean român, de om.
Sunt aici pentru că am epuizat toate căile administrative, diplomatice , politice, amicale și de bun-simț, prin care am făcut apel către toate instituțiile care decid asupra destinului profesorilor LCCR.
Sunt aici pentru că am avertizat asupra situației contractuale și a vidului legislativ de aproape un an și nu s-a luat nicio măsură.
Sunt aici pentru că inevitabilul s-a produs în forma cea mai urâtă, iar noi, profesorii LCCR, ne-am găsit singuri și în imposibilitatea de a lupta pentru propria supraviețuire.
Sunt aici pentru că nu am primit niciun mesaj oficial până la această dată!
Evident, primul gând este pentru sănătate și nu avem niciun dubiu în privința protecției noastre cu privire la sistemul sanitar din țara unde trăim, atât cât se poate în aceste condiții.
Avem dubii doar cu privire la situația noastră materială pe durata stării de urgență pentru că în luna martie toate școlile au fost închise, iar pentru ultima săptămână din februarie colegele mele din Nord nu au primit nicio protecție socială.
Sunt mamă a doi copii și trebuie să le asigur protecție materială și echilibru psihologic. La fel și colegele mele, mame singure fără alte venituri, colegele fără normă completă…
În această situație cumplită pentru toți, fac apel la cei care pot decide cu privire la măsuri de protecție socială pentru profesorii LCCR, pe durata stării de urgență.
Vă cer acest lucru ca profesor care lucrează pentru statul român, dar nu este inclus în sistemul de învățământ din România și nici în cel din țara gazdă!
Dacă nu aveți o îndatorire legală, aveți -cu singuranță- una MORALĂ!
Prof. LCCR Gina Dumitriu
(Italia)
